Administratorul și ospătărița unui restaurant din Sfântu Ilie, luați la pumni de un client

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ospătărița a sunat ieri la 112 după ce un bărbat a intrat în restaurant și a început să îi înjure pe cei prezenți. Tânăra de 21 de ani s-a ales și cu un pumn în zona feței.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 14.00, în local a intrat Cătălin C., de 38 ani, din municipiul Suceava, care a început să adreseze injurii și amenințări administratorului localului cât și angajaților, provocând indignarea celorlalte persoane prezente.

Atât administratorul Ionuț C. de 28 ani, din comuna Şcheia, cât și una dintre ospătărițe, Ioana N. i-au cerut să se liniștească și să părăsească localul, motiv pentru care Cătălin C. i-a lovit pe amândoi cu pumnii în zona feței, proferându-le totodată și alte amenințări cu acte de violență, părăsind în scurt timp restaurantul.

Ambele victime au fost examinate din punct de vedere medico-legal, medicul legist constatând leziunile, fără însă a le acorda zile de îngrijiri medicale. Totodată, acestea au depus plângere penală împotriva suspectului sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri”, „amenințare” și „loviri sau alte violențe”, urmând a se dispune procedural.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite