Suceava: Abonamente unice pentru transportul în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii municipiului vor circula cu abonament unic de anul viitor, care va cuprinde toate rutele acutale şi va putea fi achiziţionat începând din luna ianuarie 2010.

Călătoria cu autobuzele societăţii comerciale Transport Public Local SA- TPL, al cărei unic acţionar este Consiliul Local se ieftineşte. Începând din luna ianuarie 2010 persoanele care folosesc transportul în comun vor avea o nouă opţiune în ceea ce priveşte abonamentul pentru călătorii.
 
Astfel un abonament pe toate liniile va costa 50 de lei, cu 40 de lei mai puţin ca acum. Propunerea primarului Ioan Lungu va fi aprobată în şedinţa de Consiliu Local, care va avea loc astăzi. O altă opţiune, în premieră pentru municipiul Suceava este introducerea abonamentului fracţionat. „Cred că este o idee bună cu abonamentele unice pentru că nu era corect să nu pot folosi legitimaţia pentru încă o staţie şi să plătesc în plus doar pentru că mai aveam treabă pe o altă stradă”, a declarat Maricica Girgoraş, pensioanară.

Introducerea acestei noi metode are ca scop fracţionarea abonamentelor pe o anumită perioadă de timp respectiv pentru 15 zile, suceveanul va plăti 30 de lei, iar pentru 7 zile 18 lei. Un lucru cerut de cetăţeni, după cum informează edilul şef al municipiului. Prin această metodă, municpalitatea speră să crească încasările la TPL, stimulând astfel cetăţenii să-şi procure mai degrabă abonamente de cât bilet pentru o călătorie.

Primarul a mai adăugat că la anul va încerca să mai cumpere 10 microbuze pentru TPL ţinând cont de faptul că o parte dintre autovehiculele existente ajung la termenul de casare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite