59 de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost arestaţi. Banii din şpagă se colectau, se adunau şi se numărau ordonat.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tonetele în care îşi desfăşurau activitatea poliţiştii de frontieră ce verificau documentele de călătorie sau de identitate, erau văzute de către aceştia ca "maşini de făcut bani".

59 de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost arestaţi vineri pentru 29 de zile. Fostul şef al Vămii Siret, Aurel Anea a fost reţinut, pentru luare de mită în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat. Patru lucrători vamali, şefi de tură: Sorin Constantin Şcladan, Cezar Nicu Schipor, Lazăr Ungrureanu, Simion Coroliuc, se fac vinovaţi de dare de mită în formă continuată. 54 delucrători de poliţie la PTF Siret se fac vinovaţi de luare de mită şi constituire de grup infracţional organizat.
În referatul cu propunere de arestare a angajaţilor de la punctul de frontieră Siret , procurorii anti corupţie arată modul în care aceştia adunau banii din şpagă şi îi împărţeau între ei .  De foarte multe ori mita era luată de unii poliţişti de faţă cu colegii lor:

„Costache Eugen Manuel: „Băi, omule, deci mie.......Mi-ai? Cât ai pus aici?”
Interlocutor:  40.
Costache Eugen Manuel: Ei !Pu......!Pui 70! Dă-ncoa! Hai! Mai pune 50!
Interlocutor: Şefu! 50.........
Costache Eugen Manuel: (Poliţistul întinde mâna dreaptă în care are o bancnotă ce pare a vea cupiura 50 euro, spre geamul ghişeului) Dă-ncoace paşaportul! Mai pui 50 că-ţi tai capu, dacă nu!
Interlocutor: Nu, nu, şefu! Apăi, lasă-mă oleacă!.............
Costache Eugen Manuel: Ceapa ta de drac!
Interlocutor: Ai văzut?
Costache Eugen Manuel:  (neinteligibil)
Interlocutor: Altă dată ies mai ieftin oleacă!
Gâză Ionel: Altă dată, înapoi!
Interlocutor: Altă dată, nu înapoi!
Gîză Ionel: Altă dată înapoi şi stai la rând!”

Din înregistrările audio ale conversaţiilor purtate de către poliţişti fie cu persoanele care tranzitează frontiera, fie între ei,  rezultă că tarifele stabilite de aceştia erau cunoscute de către toţi. Astfel pentru 30 de cartuşe de ţigări suma de bani care se dădea  era de 100 lei. Iată o convorbire purtată de agent şef, Filipoaia Cristian, cu o persoană neidentificată, în toneta de serviciu fiind şi agent Agapi Elena Anca: „La zece cartuşe îmi pune trei sute de mii. Dă-i în p... mea! Să se ducă înapoi! Da ce? Eu nu vând ţara aşa ieftin !!!”.

În foarte multe dintre cazuri luarea de mită este precedată de discuţii privind cantitatea de ţigări pe care o trasporta mituitorul. Iată un exemplu în acest sens:

Intelocutor: „Să trăiţi!
Ungureanu Bogdan George: Nu mai Lucrez la ora asta.....câte ţigări ai?
Interlocutor: Opt!
Ungureanu Bogdan George:  Te dau şi înapoi!
Interlocutor: Haideţi..........
Ungureanu Bogdan George: Te dau înapoi, bă! Pentru opt cartuşe te dau înapoi la ora asta. E opt jumătate.
Interlocutor: (neinteligibil)
Ungureanu Bogdan George: Cum?
Interlocutor: (neinteligibil)
Ungureanu Bogdan George: Ai, bă, a......Eeeeee! Uite mă şi mituieşti!

După luarea din paşaport a mitei, discuţia dintre cei doi se termină astfel:
Ungureanu Bogdan George: Hai, du-te la vamă!”


Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite