Suceava: 10 radare nedetectabile ajung mâine la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radarele urmează să intre în funcţiune zilele următoare, deoarece poliţiştii vor fi instruiţi despre modul cum să le folosească. Şoferii sunt panicaţi şi se gândesc la fel şi fel de soluţii pentru a le detecta.

Mâine, 10 maşini de poliţie marca Logan MCV dotate cu noile aparate de  măsurare a vitezei ajung la Suceava. Radarele vor fi preluate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Suceava care vor fi instruiţi câteva zile despre modul de folosire al acestora.

După spusele reprezentanţilor IGP acestea vor acţiona cel mai probabil de săptâmâna viitoare în tot judeţul. Prioritare vor fi drumurile naţionale, însă poliţişti vor încerca să acopere şi celelalte şosele. De asemenea, celelalte patru radare pe care polişistii suceveni le aveau în dotare vor funcţiona în continuare.

Noile radare vor putea descoperi vitezomanii de la o distanţă de peste 1.000 de metri, chiar şi pe timpul nopţii. Poliţiştii susţin că astfel, cei care obişnuiau să câştige în instanţă procesele de contestare a proceselor-verbale de contravenţie date pentru viteză excesivă vor fi înfrânţi cu probele pe care le dau de noile radare.

Acestea au incorporat un GPS care arată cu precizie locul în care a fost încălcată legea, fie că este vorba de viteză fie de o depăşire neregulamentară. Noile aparate au incluse o funcţie de stand-by ce permite ca stocarea de imagini să fie făcută non-stop.

Până la apariţia pe piaţă a unor detectoare de radar mai performante, şoferii vitezomani şi-ar putea achiziţion staţii de emisie recepţie, asemănătoare celor din taxiuri, staţii cu care şoferii aflaţi în trafic se pot anunţa reciproc de existenţa vreunui radar mobil, însă metoda nu este prea sigură.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite