Un ialomiţean, prins la frontieră cu 30.000 de pachete de ţigări. Marfa era ascunsă sub pomi fructiferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un moldovean de peste Prut, cu domiciliul în jdueţul ialomiţa, a fost prins de poliţiştii de frontieră din Iaşi în timp ce transporta ţigări de contrabandă pe car ele ascunse în maşină sub pomi fructiferi.

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 29.980 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 280.000 lei, pe care un ialomiţean le transporta cu un microbuz, ascunse printre puieţi de pomi fructiferi. Pe 7 martie, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit în trafic, pentru control, pe DE 583, un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în România.

La controlul efectuat asupra microbuzului, oamenii legii au observat că maşina, apaţinând unei cetăţean moldovean, cu domiciliul în judeţul ialomiţa, este încărcată cu puieţi de pomi fructiferi, ambalaţi în folie de plastic.  

 În vederea efectuării unui control amănunţit, mijlocul de transport şi persoana au fost conduse în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, unde s-a constatat faptul că în ambalaje, printre puieţi, erau mai multe colete cu ţigări. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 29.980 pachete de ţigări, diferite mărci, de provenienta R. Moldova. La cercetări, bărbatul a declarat că în urma unei înţelegeri cu o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, trebuia să transporte ţigaretele în municipiul Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar cantitatea totală de 599.600 ţigarete, în valoare de 279.396 lei şi autovehiculul marca Mercedes Benz Sprinter, în valoare de 16.309 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite