Sfaturi pentru şoferii care ignoră regula priorităţii de trecere. Ce trebuie să faceţi în intersecţiile cu circulaţie nedirijată, cine trece primul, cine pierde acest drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe accidente se produc pe fondul neacordării priorităţii de trecere FOTO Adevărul
Cele mai multe accidente se produc pe fondul neacordării priorităţii de trecere FOTO Adevărul

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii sau a vehiculelor care au acest drept, poliţiştii le recomandă şoferilor să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită.

Sfaturi pentru şoferi:

1. La apropierea de trecerea pentru pietoni astfel încât să poată opri şi acorda prioritate de trecere;

2. În zona instituţiilor de învăţământ, a obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;

3. La apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special a celor care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversarea străzii prin faţa mijlocului de transport;

4. La apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

5. De asemenea, aveţi obligaţia de a acorda prioritate de trecere: în intersecţiile cu circulaţie nedirijată, tuturor vehiculelor care circulă din partea dreaptă; la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia; autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

Cine pierde dreptul de trecere

În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe şine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.

În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.

Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite