Sfaturi de la poliţişti pentru un weekend în siguranţă: Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ca deplasările pe durata weekend-ului să se realizeze în condiţii de siguranţă, poliţia ialomiţeană şoferilor să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi la datorie, pe principalele artere ce tranzitează judeţul, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie şi la orele cu trafic intens.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care depăşesc limita legală de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii vor utiliza autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, poliţiştii oferă câteva recomandări:

1. Respectaţi viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi;

2. Adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile meteo şi de trafic;

3. Înainte de a pleca la drum, verificaţi starea tehnică a autoturismului;

4. Atenţie la manevrele de depăşire! Efectuaţi-le după ce v-aţi asigurat temeinic!

5. Purtaţi centura de siguranţă şi nu utilizaţi telefonul mobil dacă acesta nu este prevăzut cu dispozitivul “mâini libere”;

6. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă vă simţiţi obosiţi!

7. Evitaţi orice altă preocupare ce v-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării;

8. Conducătorilor auto care optează pentru petrecerea sfârşitului de săptămână la o distanţă mare de casă, le recomandăm să-şi fragmenteze deplasările, alternând şofatul cu perioade de repaus, pentru a evita producerea de accidente rutiere pe fondul oboselii; 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite