Petrecere cu 35 de invitaţi, întreruptă de poliţiştii din Căzăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aplicat zeci de amenzi FOTO Adevărul
Poliţia a aplicat zeci de amenzi FOTO Adevărul

Un număr de 35 de persoane au fost identificate la o petrecere ilegală organizată în oraşul Căzăneşti. Petrecăreţii au fost amendaţi de poliţişti şi trimişi acasă.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, poliţiştii din Căzăneşti s-au sesizat din oficiu cu privire la desfăşurarea unei petreceri private la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, la care participă mai multe persoane.

Evenimentul privat a fost întrerupt de poliţişti, la faţa locului fiind identificate 35 de persoane participante cărora li s-a solicitat să părăsească locaţia.

Organizatorul şi ceilalţi participanţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind aplicate 35 de amenzi în valoare de 17.250 de lei.

“Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunţi, botezuri, mese festive sunt interzise. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie şi să nu se expună la riscuri!”, au transmis poliţiştii ialomiţeni.

Vă mai recomandăm şi:

Avantajele „buletinului cu cip”. La ce ajută semnătura digitală

 

Autostrada Sibiu-Piteşti, întârziată de indolenţa unor primari şi birocraţie

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite