Peste o sută de percheziţii, efectuate de poliţişti la suspecţi de fraude economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, pe rumele mai multor suspecţi FOTO Adevărul
Poliţia, pe rumele mai multor suspecţi FOTO Adevărul

În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 103 percheziţii, în cadrul unor dosare penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice.

Astfel, au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de peste 16.000.000 de lei, au fost ridicate aproape 200.000 de ţigarete şi peste 450 de litri de alcool.

În perioada 28 aprilie - 4 mai, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 103 percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 46 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cauzele penale instrumentate, faţă de 77 de persoane s-a dispus continuarea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive faţă de 11 dintre acestea (6 persoane reţinute, 2 sub control judiciar, una arestată preventiv şi 2 arestate la domiciliu). De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste 16.000.000 de lei, dintre care 584.589 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 10.500.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, aproape 200.000 de ţigarete şi peste 450 de litri de alcool.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite