Peripeţiile doctorului Erin şi năstruşnicei Milkshake, actorii care însufleţesc baloanele de săpun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formează un cuplu atât pe scenă, dar şi în viaţa reală şi sunt cei mai buni prieteni ai copiilor. Este vorba despre Kurt Murray (34 de ani) şi Iulia Benze (28 de ani), doi actori care au pus bazele unui proiect inedit prin care-i învaţă pe micuţi să fie mai responsabili şi prietenoşi, prin intermediul unor piese de teatru.

Kurt Murray (34 de ani), fost actor la teatrul radiofonic din Sidney, Australia, a părăsit îndepărtata şi exotica Australie pentru a-i face fericiţi pe copiii din comunităţile mici din România. Stabilit o perioadă la Londra, acolo unde a cunoscut-o pe Iulia Benze (28 de ani), o actriţă română din Satul Mare, cei doi au venit împreună în România şi îşi dedică timpul apărând în spectacole educative pentru copiii din comunităţile mici.

Traseul lor a început în urmă cu doi ani, iar de câteva săptămâni străbat Bărăganul în lung şi în lat pentru a-i face pe micuţi să fie mai responsabili şi prietenoşi cu ajutorul teatrului. „Ceea ce facem noi este mai mult decât teatru. Practic fiecare spectacol pe care-l punem în scenă are o morală pe care copiii o descoperă doar urmărind firul poveştii. Mesajele îndeamnă la prieteni, responsabilitate, respect faţă de oamenii mari” susţine actriţa Iulia Benze.

Ideea de a crea astfel de piese de teatru i-a aparţinut lui Kurt, el fiind un artist foarte apreciat în Australia care şi-a dorit ca prin piesele pe care le creează să transmită publicului mesaje cu rol moralizator. Aşa că a început cu cei mici. „Copiii sunt foarte atenţi la tot ceea ce facem pe scenă  şi primesc mesajele mai repede. Când spectacolul atinge punctul culminant, reacţionează imediat. Fie aplaudă, fie ceartă personajele pentru ceea ce fac în timpul acţiunii. Mă bucur că am şansa să le modelez atitudinea” susţine Kurt Murray.

image

Povestea baloanelor de săpun

Felul prin care Iulia şi Kurt reuşesc să transmită mesajele educative prin intermediul teatrului are la bază un proiect inedit. Cei doi actori montează în scenă o pisesă în care vedetele sunt baloanele de săpun. Practic, ei au reuşit să creeze o poveste cu ajutorul baloanelor de săpun, spunându-le copiilor copiilor să fie prietenoşi, curajoşi şi ascultători.

Astfel, Kurt şi Iulia devin doctorul Erin şi asistenta sa năstruşnică, Milkshake. Cei doi se află în laboratorul în care, cu ajutorul baloanelor de spăun, doctorul o însufleţeşte pe Milkshake, o banală păpuşă aşezată pe un raft. Între cei doi se leagă o adevărată prietenie.



„Ideea acestei piese este inedită, cel puţin în România. Trebuie menţionat caracterul educativ al piesei care vorbeşte despre prietenie. Acţiunea se petrece în laboratorul doctorului Erin care creează baloane de săpun şi cu ajutorul cărora îi dă viaţă lui Milkshake” ne spune Kurt. Când nu se află pe scenă, cei doi artişti merg pe stradă şi devin statui vivante. Iulia este „Lady Wistle”, o doamnă foarte drăguţă cu toţi cei care îi donează câte un bănuţ. „Port ţinută victoriană şi când oamenii fac o donaţie eu le ofer câte o surpriză” susţine tânăra actriţă.

image

Citiţi şi:

Cum să fii „cool“ promovând folclorul românesc. Strategia ţesătoarei iscusite care lucrează în inima Bărăganului


 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite