O petrecere şi o înmormântare, oprite de poliţişti. Câte amenzi s-au aplicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aplicat zeci de amenzi FOTO Adevărul
Poliţia a aplicat zeci de amenzi FOTO Adevărul

Două evenimente private, organizate cu număr mare de persoane î npandemie, au întrerupte de poliţişti din Feteşti şi Ţăndărei.  Oamenii legii au aplicat zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare.

Duminică seară, în jurul orei 20.30, poliţiştii Feteşti s-au sesizat din oficiu cu privire la desfăşurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiu, la care participă mai multe persoane.

Distracţia a fost întreruptă de poliţişti, la faţa locului fiind identificate 16 persoane participante, printre care 4 muzicanţi, cărora li s-a solicitat să părăsească locaţia.

Având în vedere că potrivit prevederile legale în vigoare instituite pentru prevenirea răspândirii virusului SarsCoV-2 este interzisă organizarea şi participarea la astfel de evenimente, toate persoanele menţionate mai sus au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 8.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat IPJ Ialomiţa.

De asemenea, poliţiştii din Ţăndărei au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.600 de lei la o înmormântare pe raza oraşului.

La data de 25 aprilie, poliţiştii din Ţăndărei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în oraş are loc o înmormântare la care participă un număr mare de persoane, fără a se respecta măsurile de protecţie individuală prevăzute de Legea 55 din 2020. 

Evenimentul a fost monitorizat de poliţiştii ialomiţeni, cu sprijinul jandarmilor şi poliţiştilor locali, fiind luate măsuri de asigurare a ordinii şi liniştii publice, precum şi de prevenire a răspândirii COVID-19. 

Astfel, au fost identificate şi sancţionate 18 persoane, printre care organizatorul evenimentului, valoarea sancţiunilor contravenţionale fiind de 3.600 de lei. 

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Un val de ploi loveşte România. Cât de frig se face, când se încălzeşte

DNA a dezlegat misterul angajării la Apele Române a ospătăriţei care apăra Moldova de inundaţii fără să ştie cum

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite