Cum se fac copiii în eprubetă: secretele fertilizării in vitro, explicate de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rata de reuşită a procedurilor in vitro a crescut în ultimii ani FOTO: Shutterstock.com
Rata de reuşită a procedurilor in vitro a crescut în ultimii ani FOTO: Shutterstock.com

Creată cu 40 de ani în urmă, tehnica fertilizării in vitro este considerată astăzi unica procedură medicală prin care cuplurile cu probleme de fertilitate pot avea un copil. Dacă la nivel european guvernele alocă fonduri consistente pentru susţinerea acestei proceduri, în România problema infertilităţii este tratată cu indiferenţă, chiar dacă, statistic vorbind, populaţia ţării se diminuează.

Prin definiţiile date de medicii specialişti care tratează problemele de infertilitate, fertilizarea in vitro reprezintă o tehnică medicală de reproducere umană, în urma căreia celulele sexuale masculine şi feminine sunt fertilizate în cadrul unui laborator. În urma acestei proceduri rezultă embrioni umani care sunt amplasaţi în uterul mamei. În cultura populară, tehnica este descrisă drept „crearea copiilor în eprubetă”.

„Fertilizarea in vitro se realizează în urma câtorva etape extrem de importante, în urma cărora se analizează şi se diagnostichează cuplurile apte pentru a beneficia de această procedură. Se fac o serie de teste şi screening-uri pentru a şti clar cum să procedăm. Toate acestea pentru că nu toate cuplurile au  nevoie de fertilizarea in vitro”, explică dr. Adrian Borş, medic specialist în tratarea problemelor de infertilitate. 

Dacă medicii consideră că pacienţii cu probleme de fertilitate pot beneficia de fertilizarea asistată în laborator, aceştia vor fi supuşi unor altor serii de analize medicale. Dacă rezultatul testelor este îmbucurător, în cazul femeilor, medicii vor aplica procedura stimulării ovariene, pentru ca organismul viitoarei mame să producă ovocite, celule cu rol important în concepţie. 

„Pregătirea pentru această procedură medicală diferă de la un cuplu la altul. Pentru unele sunt recomandate anumite analize, pentru alte tipuri de analize. La finalul tuturor testelor, dacă totul este în regulă, urmează stimularea ovariană a femeii, apoi fecundarea ovocitelor cu spermatozoidul recoltat de la bărbaţi”, adaugă dr. Adrian Borş. 

Momentul împreunării celulelor sexuale feminine şi masculine se realizează după o serie de calcule bine stabilite, în care specialiştii analizează potenţialul de fertilitate al respectivelor celule. Urmează apoi introducerea embrionului format în uterul viitoarei mame. După 12 zile, femeia efectuează un test de sarcină pentru a vedea efectele procedurii de fertilizare in vitro. 

„Şansele de reuşită au crescut”

Dacă în urmă cu 40 de ani fertilizarea in vitro avea o şansă de reuşită de cel mult 10%, specialiştii susţin faptul că rata procedurilor cu rezultate pozitive pentru cuplurile infertile a crescut simţitor. În 2015, la nivel mondial, rata de reuşită a fertilizărilor in vitro a fost de 50%. Statisticile arată că România s-a situat foarte aproape de media internaţională, cu o rată de reuşită de până la 48%. „Tehnica prin care se realizează această procedură s-a diversificat foarte mult, aparatura şi standardele sunt foarte ridicate. Tocmai de aceea şi şansele de reuşită au crescut”, susţine dr. Adrian Borş.

Vârsta pacientelor, un criteriu important

Privită din perspectiva procedurilor eşuate, fertilizarea in vitro nu dă rezultate din cauza geneticii slabe embrionilor. Termenul medical prin care este definită această noţiune se numeşte aneuploidie. Aneuploidia este generată de vârsta pacientelor care doresc să beneficieze de fertilizarea in vitro. Specialiştii explică faptul că această procedură medicală este foarte răspândită în rândul femeilor de peste 40 de ani. Medicii susţin că apte pentru concepţie în urma procedurilor de fertilizare in vitro sunt femeile cu vârste cuprinse între 20 şi cel mult 37 de ani.

„Vârsta la care se apelează la această procedură este una uşor înaintată, tocmai de aceea şi şansele de reuşită sunt scăzute. În cazul femeilor de până în 30 de ani şansele de reuşită ajung la peste 60 %. În cazul celor cu vârste cuprinse între 30 – 37 de ani, şansele de reuşită scad la 40%. Femeile peste 40 de ani au şansa să rămână însărcinate prin fertilizare in vitro de doar 10%”, declară medicul Adrian Borş.    

in vitro

Sursa foto: Shutterstock.com

Riscurile fertilizării in vitro 

Pentru că orice tratament medical poate avea reacţii adverse asupra organismului, în cazul fertilizării asistate cel mai mare risc îl presupune hiperstimularea ovariană. Pacientele care suferă de această complicaţie au simptome specifice, precum umflarea burţii sau dureri abdominale. Cu toate acestea doar la 2% din cazurile de femei care apelează la fertilizarea in vitro pot apărea aceste complicaţii medicale. „Aşa cum am mai spus tehnica s-a îmbunătăţit. Acum există chiar şi un plan de management al hipersimulării ovariene. Lucrurile sunt sub control. De exemplu, anul trecut, în România nu s-a petrecut niciun caz”, susţine medicul Adrian Borş. 

Costurile concepţiei asistate

În ceea ce priveşte costurile procedurii de fertilizare in vitro, în alte state, acestea pornesc de la 1.500 de dolari şi pot depăşi 10.000 de dolari. România este însă un caz fericit. Ţara noastră are preţuri care nu depăşesc 2.000 de euro. Tocmai de aceea foarte multe cupluri cu probleme de fertilitate vin să efectueze astfel de proceduri medicale la noi în ţară. „Este o procedură scumpă, preţul tratamentului fiind foarte ridicat. La noi în ţară poate ajunge la 2.000 de euro, dar este un preţ bun. De exemplu, la clinica unde lucrez eu 20% dintre cuplurile care au apelat la serviciile noastre au venit din afară”, susţine dr. Adrian Borş.

Un program care scârţâie 

Susţinerea cuplurilor cu probleme de fertilitate a devenit în ultimii ani o prioritate pentru statele europene. Astfel, guvernele occidentale au creat programe prin care finanţează astfel de proceduri medicale. România s-a aliniat la rândul său acestui trend însă programul creat de Ministerul Sănătăţii de la noi din ţară se confruntă cu unele probleme. Un astfel de proiect de lege a fost iniţiat în 2011 şi a funcţionat până în 2012, timp în care s-au născut in vitro 300 de copii. Programul a fost sistat până anul trecut, iar apoi a fost reluat. Totuşi între proiectul Ministerului Sănătăţii din România şi cel al altor state există o mare diferenţă. Guvernul României suportă doar jumătate din preţul unei fertilizări in vitro, în timp ce în alte state guvernele plătesc integral procedura. 

De asemenea, în România sunt finanţate doar 1000 de fertilizări, iar cuplurile care au beneficiat de o procedură nu o mai pot relua pe banii oferiţi de stat. În Bulgaria sau Ungaria numărul procedurilor finanţate de stat este cuprins între 3 şi 5. „La noi în ţară lucrurile se mişcă încet, dar e bine că se mişcă. Programul este util, însă trebuie îmbunătăţit. În perioada 2011-2011, Guvernul a cheltuit 1 milion de euro pentru finanţarea fertilizărilor in vitro, dar a plătit 13 milioane de euro pentru un kilometru de autostradă. Totuşi s-au născut 300 de copii care, în viitor, vor plăti taxe şi impozite pentru statul nostru. Deci banii sunt recuperaţi”, consideră dr. Adrian Borş. 

Citiţi şi:

Cât de adevărat este că sperma îşi schimbă gustul şi calitatea din cauza fumatului, alcoolului sau în funcţie de alimentaţie

Mituri amuzante despre masturbare. Cum a devenit autosatisfacerea cauza pierderii vederii sau a părului în palmă

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite