Ce amendă a primit o firmă care reciclează deşeuri de animale, pentru  „poluarea accidentală” a unui râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firma care a poluat râul Ialomiţa, amendată cu 80.000 de lei FOTO Facebook/Garda Naţională de Mediu
Firma care a poluat râul Ialomiţa, amendată cu 80.000 de lei FOTO Facebook/Garda Naţională de Mediu

O societate comercială din Ciulniţa a fost amendată cu 80.000 de lei pentru „poluarea accidentală” a râului Ialomiţa. Garda Naţională de Mediu a constatat că staţia de epurare nu era pusă în funcţiune, dar echipamentele prezentau urme de folosire.

Comisarii Gărzii Naţonale de Mediu au făcut, pe 1 august, o verificare pe malul râului Ialomiţa, în localitatea Ciulniţa.

Din informaţiile deţinute de comisari, în acel loc există o conductă de deversare din care au fost evacuate recent reziduuri lichide de culoare albă, direct în apa râului Ialomiţa.

Ajunşi în teren, oamenii legii au constatat că informaţiile se confirmă. Mai mult, în apropierea conductei comisarii au resimţit un miros specific unor activităţi industriale.

Verificările ulterioare au dus la concluzia că aceasta conductă aparţine unui operator economic din proximitate care are ca obiect de activitate eliminarea sau reciclarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de animale.

Conform autorităţilor, societatea deţine Autorizaţie Integrată de Mediu precum şi Autorizaţie de Gospodărire a Apelor.

"Din inspecţia instalaţiei de tratare a apelor uzate, s-a constatat faptul că staţia de epurare nu era pusă în funcţiune, dar ansamblul de echipamente ce formează extinderea staţiei de epurare prezintă urme evidente de utilizare recentă. Astfel, s-a constatat faptul că au fost efectuate teste tehnologice şi totodată au existat cazuri recente de deversare accidentală a apelor tehnologice parţial epurate în râul Ialomiţa, acest fapt generând şi mirosuri dezagreabile", a anunţat Garda Naţională de Mediu.

slobozia poluare raul Ialomita FOTO Faceb/GNM

Ape tehnologice parţial epurate, deversate în râul Ialomiţa FOTO Facebook/GNM

În aceeasi zi a fost reluată activitatea şi, trei zile mai târziu a fost reverificat punctul de descărcare al apelor uzate epurate în râul Ialomiţa unde s-a constatat faptul că pe conducta de evacuare a acestora nu existau scurgeri. Apele uzate tehnologice generate sunt colectate într-un bazin de retenţie de unde ulterior sunt vidanjate.

Întrucât operatorul economic nu a luat toate măsurile necesare în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii impactului asupra mediului, comisarii GNM au aplicat o sancţiune de 80.000 lei.

slobozia poluare raul Ialomita FOTO Faceb/GNM

Deşi staţia de epurare nu era funcţională, echipamentele fuseseră folosite pentru probe FOTO Facebook/GNM

De asemenea, a fost impusă măsura interzicerii evacuării de ape uzate tehnologice parţial epurate sau neepurate până la conformarea din punct de vedere al protecţiei mediului, în scopul evitării de deversări necontrolate/accidentale.

 „Asemenea situaţii care intră în categoria „poluărilor accidentale” pot fi prevenite de către operatorii economici, astfel încât mediul să nu fie afectat. De aceea îi avertizăm pe cei care încalcă legislaţia de mediu că vom fi intransigenţi şi vom lua măsuri dure pentu a-i obliga să se conformeze prevederilor în vigoare, pe lângă sancţiunile pe care le vom aplica. Nu vom tolera nicio greşeală din partea celor care consideră că respectarea mediului e opţională şi nu obligatorie, şi vom aplica sancţiuni pentru fiecare abatere de la lege.”, a declarat comisar general adjunct Florin Bănică.

slobozia poluare raul Ialomita FOTO Faceb/GNM

Lichide toxice provenite din reciclarea deşeurilor de animale au ajuns în râul Ialomiţa FOTO Facebook/GNM

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Atac masiv al aviaţiei ucrainene în regiunea Herson. Ruşii formează noi batalioane de voluntari

Israelul lansează Operaţiunea Dawn împotriva Jihadului Islamic în Fâşia  Gaza: unul dintre lideri, ucis în atac

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite