Amenzi în valoare de peste 62.000 de lei, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aplicat 160 de amenzi în 24 de ore FOTO Adevărul
Poliţia a aplicat 160 de amenzi în 24 de ore FOTO Adevărul

Acţiunile preventive ale poliţiştilor ialomiţeni pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, desfăşurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 62.000 lei.

La data de 2 martie, poliţiştii au intervenit la 45 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au constatat 10 infracţiuni. Din totalul acestora, 3 au fost contra persoanei, 5 contra patrimoniului şi 2 la regimul rutier.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 167 de sancţiuni, pentru încălcarea prevederilor privind ordinea şi liniştea publică, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite sau încălcarea normelor rutiere.

Cele mai multe amenzi, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit O.U.G nr. 195/2002.  Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale se ridică la 62.235 lei. De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite