Unirea Slobozia începe în forță noul sezon fotbalistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o nouă conducere tehnică și cu ambiții de promovare, echipa slobozeană a reușit o victorie importantă, chiar în prima aetapă a Ligii a III-a, împotriva formației Eolica Baia, unde activează foste glorii din Liga I.

Prima etapă a noului campionat i-au hărăzit Unirii Slobozia o deplasare dificilă la nou promovata Eolica Baia, echipă care îi are în lot pe Stelian Carabaș (fost la FC Național și Steaua) sau Cosmin Pașcovici ( fost la Farul Constanța și Dinamo). Cu toate acestea, meciul a fost la discreția elevilor lui Ion Ionescu, care au învins cu scorul de 2-1, după ce au condus cu 2-0 majoritatea timpului regulamentar.

În acest moment Unirea se menține pe primele locuri din clasament, cu trei puncte acumulate, unde lider este ACS Berceni, care a învins cu 6-0, asigurându-și un golaveraj confortabil. Etapa a II-a, care va avea loc vineri, 26 august, programează întâlnirea dintre Unirea  și CS Eforie, partida urmând să aibă loc pe Stadionul Municipal din Slobozia, începând cu orele 18.00.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite