Turcii și-au cinstit eroii la Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 30 de militari din Corpul de Marină al Turciei au depus astăzi, în jurl prânzului, coroane de flori la Cimitirul Eroilor din Slobozia, unde sunt îngropați 11 soldați turci, căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial.

Militarii turci fac parte din echipajul fregatei turcești TCG SALIHREIS, acostată în portul Constanța, și care a participat în cadrul programului Grupului de Cooperare Navala "Blackseafor", la operațiuni în Marea Neagră, alături de alte nave din Ucraina, Bulgaria, Rusia și România.

„Nu aveam cum să ajungem în România și să nu mergem în locurile în care se odihnesc eroii noștri. Merită toată stima poporului meu pentru felul cum voi, românii, cinstiți memoria soldaților noștri, căzuți la datorie pe câmpurile de bătălie din această zonă a Europei“, declară Serdar Kocaalioullar,comandantul navei TCG SALIHREIS.

Ceremonia a început cu prezentarea imnului militar, iar, apoi, din difuzoare a răsunat imnul național al Turciei, susținut vocal și de cei 30 de soldați ai fregatei. Imediat după aceea, o impresionantă coroană de flori, ce purta însemnele Turciei, a fost depusă la baza mausoleului ridicat în memoria soldaților turci, caree și-au găsit sfârșitul în Primul Război Mondial, în praful Brăganului.

După ceremonia de comemorare, contingentul s-a întoars în portul Constanța, unde, în următoarele zile, va participa la acțiuni specifice programului „Blackseafor“.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite