Slobozia: Zeci de mașini, parcate ilegal în fața spitalului, blochează, zilnic ambulanțele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, este asaltată, zi de zi, de un număr foarte mare de maşini. Cele 35 de locuri de parcare de care dispune spitalul din Slobozia sunt insuficiente. De cele mai multe ori şoferii îşi lasă maşinile în faţa unităţii spitaliceşti, blocând astfel intrarea ambulanţelor.

În faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă, în fiecare zi, şoferii duc o luptă aprigă în căutarea unui loc de parcare. Cele 35 de locuri de staţionare existente în acest moment sunt insuficiente. Doar cei cu noroc au şansa să prindă un loc. Cei mai „inventivi“ îşi lasă autoturismele la voia întâmplării, blocând astfel traficul în zonă şi chiar intrarea în Spitalul Judeţean.
 
„E foarte greu cu aceşti șoferi. Fiecare îşi lasă maşina pe unde apucă. De cele mai multe ori accesul pe poarta spitalului este blocat din cauza lor. Dacă este vreo urgenţă ambulanţa nu poate intra din cauza numărului mare de autoturisme care sunt lăsate de izbelişte de către conducătorii auto care se urcă la volanul lor“, a declarat doctorul Vasile Olaru, noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Până în urmă cu doi ani de zile, cadrele medicale percepeau o taxă de un leu pentru şoferii care doreau să staţioneze în acea zonă. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care parcarea a intrat în subordinea autorităţilor locale.

„Noi le luam banii şoferilor care voiau să parcheze aici. Exista  chiar şi o barieră. Aveau acces la parcare doar cei care plăteau. Însă lucrurile s-au schimbat între timp, după cum se vede“, adaugă doctorul Vasile Olaru.

Totodată, cadrele medicale sunt nevoite să îşi înghesuie maşinile în curtea unităţii spitaliceşti pentru că la poartă nu au unde să le parcheze.
 
Ambulanţele fac slalom printe maşini
Dacă în parcarea Spitalului nu mai sunt locuri, şoferii trag pe dreapta mai în faţă, în poarta Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa. Cel mai aglomerat este la primele ore ale dimineţii şi seara când conducătorii auto se întorc de la muncă. În tot acest interval de timp, în cazul în care este vreo urgenţă, ambulanţierii trebuie să  facă slalom printre maşinile staţionate în poarta Serviciului de Ambulanţă.

„De cele mai multe ori maşinile parcate aici ne încurcă activitatea. În zonă nu există locuri de parcare aşa că şoferii îşi lasă maşinile la noi în poartă. Ambulanţa ar trebui să aibă prioritate. Cetăţenii ar trebui să ne înteleagă şi să ne acorde prioritate. Noi salvăm vieţile oamenilor“, a declarat Radu Paros, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.
 
Ca să îşi poată face loc printre „obstacolele“ pe patru roţi, şoferii de pe ambulanţă îi somează pe conducătorii auto care îşi lasă maşinile la voia întâmplării, în poarta Serviciului de Ambulanţă, cu ajutorul sirenelor.
 
„Chiar dacă sirnele trebuie pornite doar în cazul unei urgenţe, noi le utilizăm pentru a ne face loc în trafic. Asta este, dacă nu luăm măsuri, toată lumea ne sfidează“, adaugă direcotrul Radu Paros.

Cele mai multe dintre maşinile lăsate în faţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă, sunt ale proprietarilor de magazine şi cabinete medicale din zonă.

Şoferii sunt nemulţumiţi
În replică, şoferii arătaţi cu degetul susţin că nu au ce să facă. Oamenii ar parca în altă parte dacă ar avea unde. Aurel Teodorescu (36 ani) a venit cu soţia la spital pentru că femeia avea nevoie de analize medicale. Omul spune că s-a chinuit mai bine de jumătate de oră să găsească un loc de parcare şi abia a găsit, undeva în bătaia razelor soarelui. Tabla încinsă de arşită l-a făcut pe bărbat să iasă din maşină şi să se adăpostească la umbra unui pom.
 
„Să mărească spaţiul destinat parcării şi şoferii nu îşi vor mai lăsa maşinile pe unde îi taie capul. Eu abia am găsit locul acesta şi stau aici cu maşina în soare de două ore“, se revoltă bărbatul.
 
Nu este prima dată când Aurel Teodorescu are probleme cu locurile de parcare din faţa Spitalului Judeţean. În urmă cu două luni a venit cu fetiţa sa de numai 10 ani la spital pentru că micuţa suferise un accident. Pentru că nu a avut unde să îşi lase maşina, el a parcat-o pe o stradă lăturalnică şi a adus copilul în braţe până la camera de gardă.

„Nu a fost chip să găsesc un loc de parcare. Am luat fetiţa în braţe şi am adus-o să o consulte un medic. Îşi rupsese mâna şi o durea foarte tare“, adaugă Aurel Teodorescu.

Autorităţile vor lua măsuri
Autorităţile vor încerca să pună punct luptei pe care o duc şoferii care doresc să parcheze în faţa Spitalului Judeţean sau a Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa. În cel mult două luni, se va pune în aplicare un proiect prin care se va lărgi parcarea şi se va reamenaja zona.

„Vom lărgi parcarea,astfel încât şoferii să aibă mai multe locuri de parcare“, a declarat Constatin Sărăcăceanu, unul dintre consilierii locali care au pus bazele aceslui proiect.
 
În urma lucrărilor spaţiul verde din faţa Policlinicii va dispărea complet. 

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite