La Slobozia, viaţa valorează cât şase tichete de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Centrul de Transfuzii Sanguine, oamenii vin să doneze sânge pentru recompensa pe care o primesc. Valoarea tichetelor este de 60 de lei. Mulţi dintre cei care ajung la Centrul de Transfuzii trăiesc de pe o zi pe alta, în condiţii numai de ei ştiute. 

Pe holul Centrului de Transfuzii Sanguine din Slobozia, donatorii aşteaptă să intre în salonul de recoltare a sângelui. Au venit încă de la primele ore ale dimineţii. Toţi discută despre grijile pe care le au acasă.

Donează pentru bani
Ioana Dobre a donat şi se pregăteşte să plece. Nu înainte de a trece pe la ghişeu să îşi ia şi recompensa pentru gestul abia făcut: 6 tichete de masă, în valoare de 60 de lei fiecare. În faţa ghişeului, mâna îi tremură când completează formularul de primire a bonurilor. Tichetele îi vor asigura existenţa pentru ea şi cei doi copii timp de o săptămână.

„Neajunsurile m-au adus aici. Nu am bani şi aceasta este singura sursă de venit cu care mă chinui să îmi întreţin cât de cât familia“, spune cu vocea apăsată Ioana Dobre.
 
Tot pentru tichetele de masă a venit la centru şi tânărul Constantin Niţu. El are 20 de ani şi locuieşte cu mama sa, într-o garsonieră confort doi, în Slobozia. Niciunul nu are venituri. A terminat o  şcoală profesională în oraş, dar nu a găsit unde să muncească.  „Mama nu are serviciu, eu la fel, aşa că ne chinuim să supravieţuim cum putem. Tichetele ne ajung doar pentru o săptămână, dar decât nimic, sunt bune şi acestea“, spune el. Are emoţii, pentru că e prima oară când donează sânge.

Există şi filantropi
Amestecaţi printre cei împovăraţi de greutăţi sunt şi câţiva filantropi, care vin la Centrul de Transfuzii Sanguine să doneze, ca să-şi ajute semenii a căror viaţă depinde de o picătură de sânge. Elvira Drăgoiu, o femeie de 32 de ani, a donat de cel puţin şase ori până acum. Vine tocmai de la Munteni Buzău, o localitate situată la peste 40 de kilometri de Slobozia.

Chiar dacă oamenii vin să doneze sânge pentru bonurile de masă, numărul donatorilor este unul scăzut, în comparaţie cu nevoile. Zilnic, cel mult 30 de persoane calcă pragul Centrului. O mare parte dintre acestea sunt donatori cu state vechi la Centrul de Transfuzii.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite