Slobozia: Versurile lui Mihai Eminescu au renăscut la Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momentul naşterii Luceafărului poeziei româneşti a fost marcat şi la Slobozia. Gazda evenimentului a fost Bibliotesca Judeţeană „Ştefan Bănulescu“ din oraş.

image

Cei care au dat startul manifestării organizate cu ocazia împlinii a celor161 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu au fost preşcolarii de la grădiniţele din oraş. Micuţii au susţinut un program artistic variat şi au expus în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene câteva desene ce au fost inspirate din versurile Luceafărului poeziei româneşti.

image

Copiii au reprezentat cele mai profunde motive şi teme ale versurilor eminesciene. Manifestarea a continuat cu un concurs de literatură, la care au participat elevii celor şase licee din Slobozia. Concurenţii au fost nevoiţi să răspundă unor întrebări fulger legate de viaţa şi activitatea literară a lui Mihai Eminescu. Cei care au reuşit să dea cele mai multe răspunsuri corecte într-un timp scurt au fost premiaţi cu diplome şi cărţi.

Finalul evenimentului a fost dedicat lansării celui de-al zecelea volum de versuri al scriitorului slobozean Ion Condruţ. Intitulată „La final de drum“, publicaţia prezintă într-o manieră inedită dragostea sub toate formele ei.

image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite