Slobozia: Vacanţă naţională sărbătorită ... peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii îşi vor putea spune „La mulţi ani“ pe 1 Decembrie din Bulgaria, Turcia sau Cehia. Ofertele cele mai tentante le au bulgarii, o noapte cu mic-dejun fiind de doar 10 de euro. În ţară, puteţi sărbători ziua românilor, la Predeal, cu 55 de euro, iar la Praga cu 260 de euro.

Agenţiile de turism din Dobrogea şi Bărăgan au oferte imbatabile pentru Ziua Naţională a României... peste graniţe. Pentru prima zi a iernii, super-oferte sunt mai ales la bulgarii, dar oferte de vis oferă şi cehii sau turcii. Astfel, românii vor spune „La mulţi ani, România!“ de la Nisipurile de Aur din Bulgaria, hotel de 3 stele, cu 10 euro, şi cu 19 euro din staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena.

Bărăganul, sărac în oferte

Praga, Istanbul sau Barcelona, sunt doar câteva dintre ofertele puse la dispoziţie de agenţiile de turism din Slobozia sau Călăraşi. „Avem oferte din toată Europa, mai puţin din România, însă sperăm să primim cât mai repede şi destinaţii româneşti“, spune Mihaela Dabu, reprezentantul uneia dintre agenţiile de turism din capitala Bărăganului.

Dacă alegeţi destinaţiile externe, agenţiile din Slobozia oferă patru zile în Bulgaria cu 69 de euro, Pentru 4 zile la Istanbul, all incluvis, agenţiile de voiaj din Călăraşi oferă celor interesaţi preţuri avantajoase: 299 de euro excursia de persoană.

Agenţia de turism Icar Tours din Constanţa oferă un sejur, din 30 noiembrie şi până pe 2 decembrie, la hotel Pliska de la Nisipurile de Aur de 3 stele, cu 10 euro pe noapte. În preţ este inclus şi micul dejun. O excursie până la Praga, 4 nopţi cazare la hotel de patru stele, avion şi ghid incluse, costă 260 de euro.

Reduceri în Deltă de Ziua Naţională

Şi în Delta Dunării puţine pensiuni au pregătit programe speciale pentru Ziua Naţională, însă având în vedere că evenimentul pică în mijlocul săptămânii, într-o zi de miercuri, hotelierii spun că orice turist e binevenit. „Avem un pachet de 4 zile cu 180 de euro. În mod normal, o noapte de cazare costă 60 de euro, dar noi avem oferta: plăteşti 3 şi stai 4. În preţ sunt incluse şi plimbările cu barca pe lacurile din zona Sulina, trei mese pe zi şi taxele“, susţine Paul Branivici, proprietarul hotelului plutitor Anda.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite