Slobozia: Ultras rapidist arestat de jandarmi la meciul cu Unirea Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

D. I. Cristian, de 21 ani din municipiul București, suporter al echipei Rapid,  a încălcat pentru a treia oară, în aproape doi ani,  legea privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive.

Suporterul pătimaș a dorit să intre pe stadionul Tineretului din Urziceni la meciul pe care echipa sa, Rapid, l- a susținut în compania formației locale, Unirea. Ghinionul lui l-a reprezentat faptul că a fost observat de jandarmi, care l-au reținut și l-au amendat pentru „încălcarea interdicției accesului la unele jocuri sportive“.

I-a fost întocmit dosar penal, iar împreună cu înregistrarea video, acestea vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru continuarea cercetărilor.

Tânărului ultras i-a fost aplicată prima sancțiune, anul trecut, la un meci al Rapidului cu Inter Curtea de Argeș, din Giulești, unde a aprins torțe în incinta stadionului. La jumătate de an după aceea a fost depistat la derby-ul Dinamo- Rapid, din Ștefan cel Mare, având asupra sa două fumigene.

Ultima „întâlnire“ cu forțele de ordine a avut-o la meciul Oțelul- Rapid, de la Galați, unde a fost sancționat contravențional pentru că acesta încălcase prevederile legale în cele două cazuri amintite mai sus.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite