Slobozia: Târgul de iarnă a fost inaugurat cu vin fiert şi multe luminiţe FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au fost încântaţi de Moş Crăciun  foto: A. Boştină
Copiii au fost încântaţi de Moş Crăciun foto: A. Boştină

Atmosfera de sărbătoare s-a oprit în centrul oraşului, în Piaţa Revoluţiei, unde pe lângă instalaţiile viu cololare a mai poposit un brad de patru metri şi zece căsuţe din lemn.

Slobozenii pot găsi la târgul de iarnă vin fiert, cozonac, globuleţe, murături, jucării, sănii, flori, miere, carne şi mititei la grătar, purcel la proţap şi multe alte produse specifice sărbătorilor. Aseară, la inaugurare, Piaţa a fost asaltată de zeci de părinţi care au venit împreună cu micuţii curioşi să-l vadă pe Moş Crăciun. Oferta este foarte bogată, iar chiria este modică.

Micuţii au fost încântaţi să-l întâlnească pe Moş Crăciun

„Am închiriat o căsuţă de la Primărie şi avem la vânzare de la brăduţi şi sănii, până la moşi crăciuni, ursuleţi şi jucării. Este ceva nou pentru oraşul nostru şi am mai văzut aşa ceva doar în Sibiu“, spune Dumitru Telea, unul dintre comercianţii din Piaţa centrală.

Peste câteva zile în vecinătatea căbănuţelor va fi amplasată şi scena care va găzdui colindătorii, dar şi spectacolul din seara de Revelion. „Mă bucur că au venit atât de mulţi slobozeni şi sper că acest loc îi va face pe oameni să uite, măcar pentru o clipă, de grijile cotidiene“, spune Valentin Băcanu, viceprimarul Sloboziei, care a aprins aseară bradul de patru metri, confecţionat în totalitate din beculeţe.

În Piaţa centrală a fost montat şi un brad de patru metri

Târgul de iarnă va rămâne deschis până pe 7 ianuarie, timp suficient pentru ca fiecare slobozean să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite