Slobozia: Stepa Bărăganului, mumă pentru martirii Banatului

Hăituiţi de comunişti, în 1951, peste 40.000 de oameni au fost deportaţi în mica Siberie, Bărăganul cu veri toride şi ierni aspre. Prigoana a pecetluit soarta a mii de familii din vestul ţării.

Peste 40.000 de suflete au luat, în 1951, anul celei de-a doua deportări, calea lungă a pribegiei în bou-vagoane, condamnate de comunişti să îşi ducă traiul sau să se prăpădească sub soarele torid al Bărăganului. Mai bine de 400 de familii şi-au clădit o nouă viaţă la Fundata.

Coşmarul Rusaliilor din ‘51

Prigoana a început în noaptea 17-18 iunie 1951, de Rusalii, moment în care, în mai puţin de 48 de ore, 12.791 de familii din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, au părăsit cu lacrimi în ochi meleagurile natale sau cele în care se refugiaseră din calea Armatei Roşii. „Igienizarea Banatului“, cum avea să fie dovedită după înscrisurile oficiale găsite la mijlocul anilor 1950, a tăiat în carne în vie.

În cea mai întunecată noapte din istoria contemporană a României, miliţieni înarmaţi până în dinţi au dat şi luat dreptul la viaţă în funcţie de listele întocmite de autorităţi, liste care vizau „duşmanii“ comunismului. „Au băgat groaza în noi. Erau înarmaţi, loveau în stânga şi în dreapta cu paturile armelor, împungeau cu baionetele. Ne-au spus că avem două ore să ne facem bagajele. Nu ni s-a spus nimic, nici de ce vom pleca, nici unde vom fi dusi. Aveam voie să luăm doi cai şi o vacă. Alte animale, nu. În rest, puteam să luam cât puteam duce într-o căruţă. Am lăsat totul în urmă, am strâns în grabă ce am putut, ne-au rămas animalele în urmă, casele, tot, tot, tot“, rememorează Aurelia Suchoverschi (71 de ani).

Înghesuiţi în bou-vagoane

Peste 40.000 de suflete au fost hăituite în noaptea respectivă. Puţini au reuşit să scape de îngerii morţii. Unii s-au ascuns te miri pe unde, alţii şi-au plătit şederea şi, implicit, cumpărat dreptul la viaţă. Epurarea Banatului a lovit în fermieri, proprietari de pământ, industriaşi, hangii, refugiaţi basarabeni sau aromâni şi rude ale acestora, cetăţeni străini, simpatizanţi ai mareşalului Iugoslaviei, Iosif Tito, persoane acuzate de colaborare cu inamicul şi mulţi, mulţi alţii – grupuri entice şi sociale considerate de risc. Mii de bou-vagoane şi-au deschis uşile în noapte şi au înghiţit oameni şi animale laolaltă, condamnaţi să îşi ducă traiul sau să îşi găsească sfârşitul în mijlocul pustietăţii.

„Fiecare familie avea dreptul la un vagon, în care să intre oameni, animale, căruţă şi ce mai puteau să ia din casă. Vagoanele erau pline ochi. Oameni, animale, căruţe, erau claie peste grămadă, mai ceva ca sardinele în conservă. Nu s-a mai ţinut cont că fiecare familie trebuia să aibe un vagon şi au fost băgaţi şi alţii. Una, două, trei, cinci familii, depinde câţi erau în familie, animalele lor“, îşi aminteşte Eleonora Constantinescu (74 de ani).

Credeau că vor fi duşi în Siberia, însă stăpânirea fixase pentru ei alte puncte, pe o altă hartă: 18 localităţi din stepa Bărăganului. Drumul spre infern a durat două săptămâni.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!