Slobozia: Staţii noi pentru transportul în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile pe străzile municipiului reşedinţă de judeţ şi-au făcut apariţia noi staţii pentru transportul în comun.  Proiectul va contiuna până la sfârşitul anului.

Trei staţii pentru maxi taxi au fost montate în cele mai aglomerate puncte ale oraşului. Municipalitatea a cumpărat staţiile de anul trecut, însă vremea rea nu le-a permis specialiştilor să le monteze decât acum câteva zile.

Noile staţii pentru călători au fost montate pe bulevardul Cosminului, la Tribunal şi pe bulevardul Matei Basarab la Elegant şi la Germanos. Fiecare staţie a costat în jur de 20.000 de lei cu tot cu montaj, iar investiţia a fost suportată exclusiv din bugetul local.

Reprezentanţii Primăriei spun că cele trei staţii au fost montate în puncte aglomerate, unde nu exista niciun adăpost pentru vitregiile naturii. Aceştia mai spun că municipalitatea şi-a propus să continue proiectul şi în acest an, în limita bugetului disponibil.

Pe lângă programul microbuzelor, scaune şi coş de gunoi, staţiile au şi un panou de publicitate, pe care Primăria îl poate închiria celor interesaţi să îşi facă reclamă în staţiile de maxi taxi.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite