Sebastian Solomon - Micul Mozart de la Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avea trei ani când a atins prima dată clapele pianului, iar la şase ani, a început să compună. Temele pe care le abordează în piese sunt inspirate din natură.

Sebastian Solomon a fost atras de muzică încă de mic. La vârsta de trei ani, a atins pentru prima dată clapele unui pian.

„Am primit în dar de la părinţi, cu ocazia Crăciunului, o orgă mică. Îmi plăcea să mă joc cu ea. Aşa am început eu să cânt la pian“, rememorează micul artist.

La patru ani, a luat şi primele lecţii de pian. Era foarte emoţionat, însă a încercat să îşi dezvolte aptitudinile muzicale. Când a venit vremea să se înscrie la şcoală, a ştiut unde să meargă. A ales Liceul de Artă „Ionel Perlea“ din Slobozia, secţia de pian.

Pianist şi compozitor

Odată ajuns pe băncile şcolii, rezultatele nu au întârziat să apară. La cei 10 ani pe care îi are în acest moment, Sebastian Solomon a reuşit să câştige peste 30 de premii la concursurile de interpretare la care a participat. În mare parte, acestea au fost internaţionale.

„Am concurat cu elevi veniţi de la şcolile de muzică din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria. La fiecare competiţie, am avut emoţii, însă mereu am reuşit să mă clasez printre primii“, spune mândru Sebi.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite