Slobozia: Seară specială de folclor, la Casa de Cultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nume cunoscute din aria folclorului vor urca, în această seară, pe scenă foto: Alexandru Boştină
Nume cunoscute din aria folclorului vor urca, în această seară, pe scenă foto: Alexandru Boştină

Petrică Mâţu Stoian, Nicolae Rotaru sau Valentin Albeşteanu, sunt doar câţiva dintre soliştii care îi vor încânta în această seară pe amatorii de muzică populară.

Festivalul dedicat fostului mare violonist Ion Albeşteanu a ajuns la cea de-a şaptea ediţie. Prima zi de a fost dedicată celor 12 tineri interpreţi înscrişi în concurs, urmând ca în această seară sa aibă loc Gala Laureaţilor. Concurenţii, tineri cu vârste între 16 şi 27 de ani, vin din toate colţurile tării. Judeţul nostru este reprezentat de Ana Gheorghe (18 ani), care va interpreta melodiile „Mărioară, Mărioară“ şi „La fântâniţa din poartă“. Ialomiţeanca bifează în acest an a treia participare la festivalul „Ion Albeşteanu“, ediţia precedentă câştigând o menţiune.

Intrarea, liberă în limita locurilor

Iubitorii de folclor pot asista la o seară specială. Pe scena festivalului vor interpreta mai mulţi solişti renumiţi, dintre care îi amintim pe Nicolae Rotaru, Adrian Măcianu şi Nicoleta Rădinciuc. Alături de ei, vor fi şi fiul marelui violonist şi dirijor Ion Albeşteanu, Valentin, dar şi Petrică Mâţu Stoian. Acompaniamentul soliştilor este realizat de orchestra Doina Bărăganului, condusă de Cristian Obrejan. Intrarea este liberă, spun organizatorii, spectacolul care va începe la ora 18:00 urmând a fi găzduit de scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Sala, care are o capacitate de 560 de locuri, a găzduit în prima seară de concurs sute de oameni interesaţi de un spectacol de calitate. „Vin la Festivalul «Albeşteanu» de câţiva ani şi îmi place că am ocazia să reascult muzica aia cu care am crescut de mic. Aseară, am ascultat numai muzică adevărată şi e bine că ne-a băgat şi la adăpost, nu ne-a ţinut în frig“, spune Nicolae Ciuciulă (61 de ani).

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite