Slobozia: Școli încălzite de razele Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua etapă a proiectului „Instalații cu panouri solare“ va demara în primăvara acestui an la zece unități de învățământ din municipiu. Valoarea totală a investiției depășește trei milioane de lei, iar 80% din bani provin de la Fondul de Mediu, restul fiind alocați de la bugetul local.

Primăria Slobozia a demarat, luna acesta, a doua etapă a proiectului cu finanţare nerambursabilă cu ajutorul căruia zece unități școlare din oraș vor primi apă caldă ecologică. Primul episod al acestei investiții s-a derulat la sfârșitul anului trecut, când 110 panouri solare au fost amplasate la blocul social Ugira, Colegiul Național Mihai Viteazul și sala de sport dn Complexul Municipal „1 Mai“.

„Este o investiție extrem de bună. Într-adevăr, pe timp de iarnă panourile solare asigură cam 25% din necesarul de energie și suntem nevoiți să ne ajutăm și cu centrala pe gaz. Dar timp de nouă luni din an, primăvara, vara și toamna, funcționăm doar cu panourile solare, iar acest lucru se cunoaște la factura de căldură, care s-a redus considerabil“, spune Paul Frâncu, directorul Colegul Național Mihai Viteazul Slobozia.

Căldură de la soare

Succesul avut cu proiectele implementate la cele trei instituții din Slobozia i-a convis pe edilii orașului să pună în practică și o a doua etapă. Astfel, a fost trimis la Agenția Fondului de Mediu un proiect care vizează instalarea de panouri solare la zece școli, grădinițe și licee din municipiu. „Am depus proiectul la Agenția Fondului de Mediu, iar, apoi, după ce va fi aprobat, vom demara procedurile de lucru. Anul acesta, dorim să instalăm panouri solare la zece unități școlare din municipiu. Având în vedere succesul avut anul trecut la Ugira, la Colegiul Național și la Sala Sporturilor, era imperios necesară o continuare  a proiectului“, spune Valentin Băcanu, viceprimarul municipiului Slobozia.

Pentru cele zece unități școlare, vor fi montate peste 300 de panouri solare, iar costul investiției depășește suma de trei milioane de lei, din care 80% reprezintă fonduri nerambursabile, provenite de la Fondul de Mediu. Administrația locală va contribui cu restul de 20%, adică aproximativ 600.000 de lei.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite