Slobozia: Săracii îşi iau adio de la cantina socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stocurile cu alimente de la cantina socială din Slobozia se vor termina într-o săptămână, iar bani pentru achiziţionarea altor produse nu există.

Criza financiară le ia de la gură mâncarea săracilor din Slobozia. Viitorul cantinei socială, locul în care sărmanii beneficiau de o masă caldă, la prânz, va fi închisă. În stoc, alimente mai sunt doar pentu o singură săptămână, în vreme ce bani pentru achiziţionarea altora nu mai sunt de ceva vreme.

Restanţe către distribuitori

Cu vistieria goală, autorităţile au mari probleme cu plata furnizorilor de alimente. De mai bine de două luni, distribuitorii care nu au fost plătiţi. Restanţele sunt mai mari de 10.000 de lei. „Ne descurcăm foarte greu. Stăm cu frica în sân că ne dă afară şi că ne lasă fără servicii. Aşa ceva nu este posibil. Furnizorii ne-au întors spatele. Le dăm telefoane zilnic şi refuză să mai distribuie mâncarea la cantină“, spune Octavian Caracostea, administratorul cantinei sociale de la Slobozia. Cheltuielie pentru achiziţionarea produselor necesare ajung la peste 7.000 de lei pe lună. Nu de puţine ori, angajaţii cantinei au făcut sesizări către autorităţile locale pentru o suplimentare a fondurilor, însă toate eforturile au fost în zadar. „Am tot sperat că, poate, se va gândi şi la noi cineva, însă totul a fost în zadar. Noi am zis, noi am auzit“, mai spune Octavian Caracostea.

„O să murim de foame“

Beneficiarii care mai au posibilitatea să mai vină la cantină pentru a primi pe gratis o farfurie de mâncare au rămas şocaţi de vestea că locul în care puteau primi o bucată de pâine şi o masă caldă se va închide. Valerica Istrate (70 ani) trăieşte doar din ajutorul dat de primărie. La vârsta sa, ar fi fost normal ca femeia să aibă grijă de nepoţi. Lucrurile stau, însă, cu totul altfel. Pentru a putea supravieţui, bătrâna  este nevoită să presteze muncă în folosul comunităţii, pentru masa de la cantină şi cei 125 de lei, care reprezintă valoarea indemnizaţiei sociale pe care o primeşte lunar.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite