Slobozia: Polițiștii au confiscat sute de kilograme de brânză și peste o tonă de lapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O societate comercială din comuna Munteni Buzău a fost amendată pentru că procesa și comercializa produse lactate deși avea activitatea suspendată de Direcţia Sanitar Veterinară Ialomiţa, din luna iulie a anului trecut.

De asemenea, societatea respectivă nu înregistra în evidenţa contabilă aceste operaţiuni, precum şi veniturile obţinute din valorificarea produsului finit.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată în procesare cantitatea de 1.100 litri lapte şi 225 kg brânză produs finit, în valoare totală de aproximativ 4.500 lei, care au fost indisponibilizate până la obţinerea rezultatelor de laborator, urmând a fi valorificate ulterior, în funcţie de situaţia de fapt. 

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, urmând a fi propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Totodată, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare de 4.200 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite