Slobozia: Mystic Mims, în căutarea celebrităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece adolescenţi din Slobozia vor să devină dansatori profesionişti. Acum doi ani, au înfiinţat o trupă de dans, Mystic Mims, cu care s-au înscris la preselecţia pentru show-ul televizat „Românii au talent“.

Componenţii Mystic Mims sunt foarte buni prieteni şi învaţă la acelaşi liceu, „Ionel Perlea“, din Slobozia. Pentru a ieşi cât mai mult în evidenţă, se îmbracă asemenea artiştilor americani şi au ales să poarte nume de scenă inedite. Trupa Mystic Mims a luat naştere în urmă cu aproape doi ani. La vremea respectivă cei zece dansatori, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, făceau parte din trupe diferite.

Fetele, Evelina Matei, Rafalea Burzu, Mădălina Cortel, Andreea Cortel, Raluca Cortel, alcătuiau trupa Mystic Pearl. La rândul lor, băieţii, Andrei Tiano, Adrian Drăgoiu, Răzvan Zaharia, Valentin Tilcă  şi Mihai Dălăban, dansau break-dance şi hip-hop, în trupa Urban Mims. Ideea de a forma o trupă mixtă i-a venit Evelinei. „Am vrut să fim inediţi aşa că am hotărât să dansăm împreună. Nu a fost greu să îi conving pe ceilalţi să ne unim. Toată lumea a acceptat din prima“, povesteşte Evelina.

Nume de scenă inedite

Imediat după ce s-au unit, trupeţii s-au gândit să îşi aleagă şi numele de scenă. Fetelor le-a fost mult mai simplu. Fiecare a decis ca nick-name-ul să fie un diminutiv al numelui real. Astfel Evelina a fost „botezată“ „Eva“, Rafaela şi-a zis „Ruffy“, iar Mădălina, Andreea şi Raluca au ales să apară în faţa spectatorilor care le urmăresc drept „Maddy“, „Deea“ şi „Rallu“. Numele de scenă ale băieţilor derivă din năzbâtiile pe care le-au făcut în copilărie. Adrian Drăgoiu, de exemplu, a ales să fie  numit „Ciobi“, pentru că tot timpul spărgea geamurile vecinilor de bloc cu pietre.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!


Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite