Slobozia: Medicii şi pacienţii, fără protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de supraveghere video a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a cedat. Pacienţii nervoşi dau bătăi de cap medicilor. Cadrele medicale sunt asaltate de pacienţi recalcitranţi care fac scandal, iar apoi fug din spital înainte ca agenţii de pază să intervină. Dacă sistemul video ar fi funcţionat, scandalagiii ar fi putut fi identificaţi şi daţi pe mâna poliţiştilor.

Sistemul de supraveghere video al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia a fost achiziţionat în anul 2009 la preţul de 8.000 de lei. El dispune de şapte camere video, un panou de comandă şi de un computer care stochează imaginile surprinse de dispozitivele de înregistrat.

Trei dintre camerele video au fost montate în interiorul unităţii spitaliceşti – una pe culoarul care duce către Unitatea Primiri Urgenţe, a doua în zona unde are loc triajul pacienţilor, iar ultima lângă lifturile folosite atât de bolnavi, cât şi de cadrele medicale – iar celelate patru în exteriorul clădirii.

Sistemul de supraveghere video al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia a funcţionat la parametri normali, până în urmă cu aproximativ cinci luni, când dispozitul care stoca şi memora imaginile filmate de camerele video s-a defectat.

„Camerele merg, însă nu se mai memorează imaginile în calculator. Astfel, dacă Doamne fereşte se întâmplă ceva, nu avem cum să ne dăm seama cine a fost“, declară medicul chirurg Vasile Olaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Citiţi mai multe amănunte în „Adevărul de Seară“ Slobozia de astăzi !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite