Slobozia: Marius Constantin - Descrie în versuri iubirea absolută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul volum al lui Marius a văzut deja lumina tiparului foto: M.S.
Primul volum al lui Marius a văzut deja lumina tiparului foto: M.S.

Pasionat de literatură şi filozofie, adolescentul a reuşit să transpună în versuri cel mai frumos sentiment al oamenilor, dragostea. Poeziile sale au fost cuprinse într-un volum care a văzut deja lumina tiparului.

La început, a scris proză

Încrezător în talentul său, în momentul în care a intrat la liceu, a participat la concursul de literatură „Dor fără saţiu“, organizat la Urziceni. Marius a prezentat în faţa juriului câtevea opere în proză, în care vorbea despre iubire. „Acest concurs mi-a dat şansa să îmi descopăr talentul. În primul an în care am participat, am reuşit să câştig un premiu special. Am avut ceva emoţii la început“, rememorează tânărul.

Cu toate că şcoala îi ocupa majoritatea timpului, Marius nu a renunţat să participe la concursul care i-a dat şansa să îşi cultive talentul literar. An de an, a luat parte la această competiţie literară. Deşi este elev în clasa a XII-a şi trebuie să se pregătească temeinic pentru examenul de bacalaureat, a luat parte şi la ediţia din acest an a respectivului concurs. „La ediţia din acest an, am luat locul trei la proză. Am fost foarte fericit de faptul că am reuşit să stârnesc atenţia juriului din nou“, mărturiseşte tânărul.

Scrie versuri despre iubire

Deşi alţi tineri asemeni lui trăiesc pe viu sentimentul iubirii, Marius s-a gândit că ar fi bine să îi atribuie iubirii valori absolute. De aceea, a luat o coală de hârtie şi a început să descrie dragostea, de data aceasta, în versuri. Nu a renunţat, însă, definitiv la proză. Din când în când, scrie eseuri în care satirizează actuala societate. „Poezia este mult mai profundă şi conţine esenţa lucrurilor, tocmai de aceea am zis că e bine să scriu versuri despre dragoste“, spune Marius.

Citiți mai multe în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite