Li s-a făcut rău de la iaurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă copii din Ciulniţa au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat iaurt de la un magazin alimentar din comună.

Copiilor li s-a făcut rău de dimineaţă, când au ajuns la şcoală. Aveau stări ferbile şi acuzau dureri de stomac. Panicată de starea sănătate a micuţilor, directoarea şcolii din Ciulniţa, l-a chemat de urgenţă pe medicul din localitate să-i consulte. Acesta a sunat la ambulanţă, care i-a transportat pe toţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia.
 
Medicii au presupus că starea de rău a copiilor a fost declanşată de cornul şi laptele pe care îl primesc, în fiecare zi, la şcoală. Însă, Florica Ciubotaru, directorul Şcolii Generale din comună, declară că“ în niciun caz nu este de la corn şi lapte, noi le distribuim în clase abia la ora 10:00. Lor li s-a făcut  rău pe la 8:30”.
5 dintre cei 9 copii transportaţi cu ambulanţa la spitalul din Slobozia, au fost internaţi în salonul de terapie intensivă a secţiei de pediatrie a spitalului. Unul dintre copiii aflaţi sub supraveghre medicală, Petre George (9 ani),  nu a mâncat nimic la şcoală, el susţine că „ am mâncat iaurt cumpărat de la un magazin alimentar din sat. M-a durât burta şi mi-a venit să vomit.”

Dacă simptomele copiilor vor persista, aceştia vor fi transportaţi la un spital de specialitate din Bucureşti. „Dacă starea de sănătate nu se îmbunătăţeşte, pe toţi cei internaţi îi ducem la Spitalul Colentina din capitală, pentru analize amănunţite”, a declarat doctorul Nina Precup Vâlcea, şeful secţiei de pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia.
Mai multe amănunte despre acest caz, veţi afla în ediţia de mâine al ziarului „Adevărul de Seară“ Slobozia.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite