Slobozia: JR Ewing de România - „Sunt boxer, caut loc de muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mijlocul anilor '70, cu mult înainte să îşi înceapă ascensiunea, Ilie Alexandru, boxer la vremea aceea, era doar o prezenţă ca oricare alta. Pe atunci, Ilie era un simplu om, cu frământări şi temeri obişnuite.

Ca mulţi alţii, s-a văzut nevoit să bată din uşă în uşă, aflat fiind în căutarea unui loc de muncă şi a unui venit stabil.

EXCLUSIV: A murit J.R. Ewing de România FOTO

Primul şef al lui Ilie Alexandru a rememorat momentul în care l-a cunoscut pe cel ce avea să devină, 15-20 de ani mai târziu, stăpânul imperiului Hermes.

Slobozia: Colegii de suferinţă ai lui JR Ewing de România rememorează ultimele clipe din viaţa fostului miliardar

„A venit la mine să îl angajez. Eu eram şef atunci la Direcţia Judeţeană a Cooperaţiei. Asta se întâmpla prin anii '70. Ilie Alexandru mi-a zis: «Sunt boxer, caut loc de muncă». L-am întrebat în glumă dacă vrea să mă bată, iar el mi-a răspuns simplu «Caut doar un loc de muncă, nu vreau să bat pe nimeni». Avea în jur de 30 de ani când a venit la mine să îmi ceară un loc de muncă“, spune Nicolae Bucur (92 ani).

JR Ewing de România - Om bogat, om sărac

„Era un om simplu, foarte muncitor şi destoinic. Nu am apucat să lucrez cu el decât vreme de un an. Apoi, eu am ieşit la pensie. Dar, cât timp am lucrat împreună, nu am fost nicio secundă nemulţumit de angajatul sau omul Ilie Alexandru“, mai spune bătrânul Nicolae Bucur.

Ilie Alexandru, pensie lunară de 600 de lei

La distanţă de aproximativ 30 de ani, Ilie Alexandru şi Nicolae Bucur aveau să se reîntâlnească. După ce a fost eliberat din Penitenciarul Slobozia, în 2009, pentru bună purtare, fostul miliardar s-a văzut nevoit să o ia din nou de la zero. Obişnuit cu luxul, fostul stăpân al unui imperiu trebuia acum să îşi ducă traiul într-un apartament relativ modest din oraş, alături de soţia sa, Adriana, şi fiica, Diana.

Slobozia: Oamenii de rând îl plâng pe J.R. de România

Mai mult, Ilie Alexandru trebuia să se descurce cu un venit lunar de 600 de lei, spre deosebire de vremurile de glorie, când averea sa era estimată la aproximativ 80 de milioane de dolari.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite