Slobozia: Ialomiţa, cea mai ridicată rată a sinuciderilor în ultimii trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima vreme, tot mai multe persoane din judeţ au ales să îşi pună capăt zilelor. Statisticile pe anul în curs arată cifre alarmante: săptămânal, o persoană şi-a curmat viaţa. Alte 300 au eşuat. Persoanele care ajung în pragul disperării şi decid să îşi curme viaţa recurg la acest gest dintr-un singur motiv: negarea sinelului. Aceasta este explicaţia ştiinţifică dată de specialiştii în psihologie.

Cauzalitate multiplă

De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Ialomiţa au fost înregistrate 35 de cazuri de suicid. În realitate, motivele care îi determină pe oameni să îşi pună capăt zilelor sunt greu de aflat. Ar putea fi vorba despre o depresie severă, o problemă sentimentală sau, pur şi simplu, dorinţa de muri. „Cauzele care îi determină pe oameni să îşi ia viaţa sunt multiple. Ele pot fi de natură socio-economică, somatică sau demografică. Însă cele mai multe persoane aleg să îşi pună capăt zilelor din cauza sărăciei, climatului familial sau relaţiilor interpersonale“, spune psihologul Mariana Neacşu.

Sinucideri marca Mădălina Manole

Vestea că Mădălina Manole şi-a pus capăt zilelor a şocat o naţiune întreagă. Fanii săi au rămas înmărmuriţi în momentul în care ştirile despre faptul dispariţia „fetei cu părul de foc“au început să circule. Elena Constantin (58 ani), din Ograda, a aflat de la televizor că vedeta s-a stins din viaţă. Fără să mai stea pe gânduri, femeia a copiat, la indigo, gestul artistei. A făcut rost de Furadan, substanţa cu care Mădălina Manole şi-a curmat viaţa, şi, apoi, a plecat de acasă.

A fost găsită după câteva ore într-o locuinţă părăsită, fără suflare. „A venit la mine şi mi-a zis: «Dacă fata asta tânără şi frumoasă a avut o moarte atât de simplă, eu de ce nu aş face la fel?», dar eu nu am luat-o în seamă“, spunea, la vremea respectivă, Ion Constantin (60 ani), soţul femeii decedate. Motivul care a determinat-o pe femeie să îşi ia viaţa: un conflict cu una dintre nurori.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite