Gheorghe Crăiţar - Cel mai vechi ospătar din Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoaşte cinci limbi străine la perfecţie şi i-a servit la masă pe Prinţul Charles, Nicolae Ceauşescu şi George Bush Jr.

A ajuns la Slobozia dintr-o întâmplare. Iubeşte viaţa şi munca. Timp de patru ani, a lucrat ca ospătar în Spania şi Germania. Spune că Occidentul i-a schimbat complet viziunea despre lume şi viaţă.

Moştenire de familie

Gheorghe Crăiţar a învăţat tainele meseriei de ospătar în familie. Născut tocmai la Hunedoara, l-a avut ca model pe tatăl său, ospătar renumit la vremea aceea în tot oraşul. Aşa că s-a gândit că ar fi bine să-i urmeze exemplul.

„Iniţial, tata nu a fost de acord cu acest lucru. Mama, bucătăreasă la un alt restaurant din oraş, a fost cea care m-a impulsionat să aleg această meserie. Îmi spunea mereu «fă asta că e mai bine»“, îşi aminteşte Gheorghe Crăiţar. Urmarea: se înscrie la Şcoala Profesională Comercială şi intră în branşă, alături de tatăl său.

Din Ardeal, în Muntenia

După terminarea studiilor, şi-a găsit de lucru într-un restaurant în oraşul natal. A prins experienţă şi a plecat de acasă tocmai la Constanţa, ca să lucreze pe litoral, alături de un unchi de-al său, tot ospătar şi acesta.

„Auzisem că se câştiga mai bine, de aceea mi-am făcut bagajele şi am pornit-o spre mare. Aveam mari emoţii, dar, până la urmă, am reuşit să mă descurc“, îşi aminteşte Gheorghe Crăiţar.

Plecarea la Constanţa i-a schimbat viaţa definitiv. La o masă pe terasa restaurantului la care lucra, a întâlnit un necunoscut, care, mai apoi, avea să-i fie şef. „Mi-a dat o carte de vizită şi mi-a spus doar atât: «Dacă ai nevoie de ajutor, sună-m㻓.

La finalul sezonului estival, a părăsit Constanţa şi a plecat să îşi caute de lucru în Braşov. Pe drum a făcut un popas la resturantul Privighetoarea din Slobozia. Aici a fost recunoscut imediat de omul pe care îl servise la masă pe terasa din Constanţa. Acesta i-a propus să rămână să lucreze la el.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia


Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite