Centrele de colectare a fierului vechi din Slobozia controlate de poliţiştii comunitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de la primele ore ale dimineţii agenţii comunitari au luat la puricat toţi administratorii societăţilor care colectează fierul vechi din reşedinţa judeţului Ialomiţa.

Acţiunea oamenilor legii a vizat în principal condiţiile în care administratorii societăţilor depozitează materialul feros, pe care îl colectează de la cetăţeni. În urma acestui control agenţii comunitari au mai avut în vedere şi verificarea tipurilor de deşeuri care sunt duse la astfel de centre.

“Administratorilor le este interzis să primească şine de tren, capace care provin de la canalizări sau fire de cablu electric. În cazul în care încalcă aceste prevederi legale li se retrage autorizaţia de funcţionare“, a declarat Laurenţiu Abaza, şeful Serviciului de Poliţie Comunitară din Slobozia.

Singurele probleme constatate se referă la faptul că administratorii controlaţi nu au completat chitanţierele de primire a mărfurilor cu toate datele celor care au venit la centre.

„Pentru acest lucru cei găsiţi în ilegalitate au primit avertismente. Dacă la următorul control se va constata aceeaşi problemă, măsurile pe care le vom lua împotriva lor se vor înăspri“, mai adaugă Laurenţiu Abaza, directorul Serviciului de Poliţie Comunitară din Slobozia.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite