Slobozia: A dat bacalaureatul la 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La prima sesiune a BAC-ului din acest an, pe liste s-a înscris un candidat care va împlini peste câteva luni 60 de ani.

Ion Marin Paraschiv nu a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. A picat ultima probă. Materia care i-a dat cele mai multe bătăi de cap a fost chimia. Candidatul speră să îşi ia revanşa la toamnă. Dacă va reuşi, promite să se înscrie la Facultatea de Construcţii. Bărbatul are 59 de ani şi este cel mai în vârstă candidat din judeţ care a susţinut în acest an examenul de bacalaureat.

Liceean la 60 de ani

Deşi la tâmple ghioceii i-au răsărit de ceva vreme, iar acasă trebuie să aibă grijă de nepoţelul său de numai trei anişori, Ion Marin Paraschiv a considerat că trebuie să îşi facă timp şi pentru carte. Aşa că în urmă cu trei ani s-a înscris la cursurile cu frecvenţă redusă de tehnician mecatronist, din cadrul Grupului Şcolar Agricol din municipiul Urziceni. Avea pe atunci 56 de ani.

„În ziua de azi, trebuie să ai măcar o diplomă că ai terminat un liceu, altfel rămâi fără serviciu. Aşa că am zis că e mai bine să mă înscriu şi eu la şcoală“, spune proapătul absolvent de liceu, aflat în pragul pensionării.

Timp de trei ani, cât a fost nevoit să reîntoarcă pe băncile şcolii, a făcut permanent naveta între Slobozia şi Urziceni. După ce ieşea din tura de noapte de la muncă, în prezent fiind agent de poliţie comunitară, îşi lua mapa în care îşi ţinea cărţile şi caietele şi pleca la şcoală.

Dorinţa omului de a face carte la 60 de ani, a fost înţeleasă de superiori. „Şefii m-au înţeles şi m-au sprijnit. Îmi mai dădeau învoiri ca să ajung la ore şi nu mi-au reproşat nimic dacă mai întârziam la muncă“, spune Marin Paraschiv.

Cele mai îndrăgite materii ale proaspătului absolvent de liceu erau limba şi literatura română şi matematica. „Profesorii predau foarte bine şi înţelegeam tot ce ne spuneau. Dădeau note bune şi ne înţelegeam că suntem cu serviciul. Era o atmosferă de familie în clasă. Ne împrumutam lecţiile unul la altul şi ne ajutam la lucrări de control sau când aveam teme pentru acasă“, mai adaugă omul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite