Slobozia: Elevii şcolilor generale din oraş s-au luat la întrecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolarii au participat la „Crosul Fulgilor de Nea“, o manifestare menită să-i îndemne să îndrăgească sportul. 

Cross-ul s-a desfăşurat pe Bulevardul Matei Basarb, între magazinul Ialomiţa şi Primăria Slobozia. Primii care s-au aliniat la start au fost băieţii, iar, apoi, au urmat fetele. Elevii au aşteptat cu sufletul la gură fluierul arbitrului. Printre alergători, s-a numărat şi Marian Paraschiv (14 ani). Deşi practică fotbalul la echipa Clubului Sportiv Şcolar din Slobozia, el a vrut să vadă dacă se descurcă şi la cross. „Consider că sportul este un lucru benefic pentru sănătate. Tocmai de aceea, am vrut să particip şi la alergări“, a spus elevul. Mâine, la  „Crosul Fulgilor de Nea“ vor participa elevii claselor generale din mediul rural. Competiţia se va organiza în localitatea Platoneşti, iar la start urmează să se alinieze elevii de la şase şcoli din zonă.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite