Slobozia: EXCLUSIV: Poliţia de Frontieră Ialomiţa, zguduită de un scandal de corupţie / Trei agenţi, reţinuţi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus astăzi reţinerea pentru 24 ore a trei agenţi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa, Sectorul Poliţiei de Frontieră Hârşova, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Anchetatorii susţin că, în data de 16 februarie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au fost sesizaţi de de un bărbat din Slobozia, care reclama faptul că, în septembrie 2010, în timp ce se deplasa împreună cu alţi doi prieteni la pescuit, a fost oprit în trafic de către cei trei inculpaţi care au găsit asupra lor plase de pescuit monofilament, interzise la deţinere. Pentru a nu întocmi dosar penal în acest caz, cei trei poliţişti au pretins şi primit suma de 1200 lei.

„Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de luare de mită. Am cerut Tribunalului arestarea acestora. Sunt acuzaţi că au cerut şpagă de 1.200 de lei unui cetăţean din Slobozia, pe care l-au prins că deţinea plase monofilament, care sunt ilegale la deţinere“, a precizat Tudor Dumitru, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite