Slobozia: Drum până la mare, cu dureri de cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de a pleca în vacanţă, oamenii trebuie să ia în calcul toate avantajele şi dezavantajele fiecărui mijloc de transport în parte.

Chiar dacă în oraş ştrandurile sunt deschise de dimineaţă până seara, vara înseamnă pentru locuitorii oraşului valuri, mare, nisip şi scoici. Aşa că oamenii se gândesc cum să facă economii pentru o vacanţă de câteva zile pe litoral. Primul lucru pe care îi iau în calcul este transportul.

Trenul, mai ieftin

Fiecare plan de vacanţă începe cu întrebarea: „Cu ce pornim la drum?“. De la Slobozia către litoral, se poate jaunge cu trenul sau cu microbuzul. Cei mai mulţi locuitori din oraş preferă, însă, prima variantă. Şi asta pentru că biletul costă doar 12,8 lei. Dacă ar fi să aleagă microbuzul, ar trebui să scoată din buzunare între 26 şi 32 de lei.

Datorită preţurilor practicate, la casieriile staţei CFR de la Slobozia călătorii fac coadă, în fiecare zi. De luna viitoare, se aşteaptă ca numărul celor care se vor îndrepta către litoral să crească.

„Tichetele pentru litoral au înregistrat acum o creştere, însă apogeul va fi luna viitoare, când vor termina copii examenele“, apreciază casierii staţei CFR Călători de la Slobozia.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite