Slobozia: Deţinuţii îşi testează vederea gratuit
0O echipă de medici oftalmologi de la o clinică privată din ţară se află, zilele acestea, la Slobozia, pentru a acorda consult de specialitate gratuit deţinuţilor încarceraţi la penitenciar.
De consult oftalmologic gratuit, beneficiază atât cei 469 de deţinuţi, cât şi cei 232 de angajaţi ai penitenciarului de la Slobozia. „Medicii îi consultă pe cei care şi-au manifestat această dorinţă şi le prescriu şi nişte reţete. Cei interesaţi pot face următorul pas şi îşi pot comanda ochelari, contra cost“, explică Gabriel Rusu, directorul adjunct al penitenciarului din Slobozia. Astăzi este ultima zi de consultaţii oftalmologice pentru deţinuţii şi angajaţii Penitenciarului cu regim închis din Slobozia.