Slobozia: Deţinuţii, premiaţi de episcopul Vincenţiu Ploieşteanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în perioada 1994-2002 a oficiat lunar slujbe la Penitenciarul Jilava, Vincenţiu Ploieşteanul, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a vizitat, ieri, în premieră Penitenciarul de Maximă Siguranţă Slobozia.

Preasfinţitul i-a premiat pe deţinuţii care au participat la concursul de încondeiat ouă, oferindu-le acestora câte un exemplar din Noul Testament. Închis pentru omor, faptă pentru care mai are de ispăşit încă cinci ani de detenţie, Marian Acatrinei (23 de ani), a fost cel care a realizat lucrarea care a câştigat locul I.

„Am intrat în concurs din curiozitate. Pentru că este Paştele, am pictat chipul lui Iisus. Nimic altceva nu putea fi mai simbolic. Faptul că am fost premiat chiar de episcop a fost ceva cu totul special“, spune deţinutul.

Deşi s-a ferit să facă nominalizări, preotul de penitenciar, Marius Vasile, a precizat că unii dintre deţinuţi au şi postit în această perioadă. „Nu vreau să dau nume, dar au fost deţinuţi care au postit în intimitatea lor“, a declarat preotul Marius Vasile.

image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite