Cuţitarii din Bora trăiesc din alocaţiile lunare ale copiilor

În loc de palate, scandalagiii din cunoscutul cartier rău-famat stau în bordeie din chirpici. Ca să facă rost de bani, ţiganii străbat zilnic judeţul în căutare de fier vechi, pe care îl vând apoi la preţuri de nimic.

La colţul străzii devenită teatru de război duminică stă familia Căluş. Toată lumea o arată cu degetul şi spun că din vina ei a început întreg scandalul. Vecinii, ascunşi pe după garduri, murmură cât să se audă: „Sunt nişte amărâţi beţivi, care fură toată ziua ca să aibă ce băga în gură“.

În casă plouă ca afară
Sărăcia lucie în care trăiesc aceştia se vede cu ochiul liber. Casa în care locuiesc nu are mai mult de 4 cămăruţe. E făcută din chirpici, nu are geamuri, în mare parte fiind sparte în altercaţia de duminică, iar în loc de uşi atârnă nişte preşuri. Din cauza acoperişului găurit, în casă plouă ca afară. Aici stau înghesuiţi cei aproape 20 de membri ai familiei, adulţi şi copii.

„Stăm aici cu toţii, cu socru-meu, cumnatu-meu, soţul şi copiii mei şi ai cumnatei“, spune Garofiţa Pantea, o tânără de 21 de ani. Garofiţa şi-a păstrat numele de fată pentru că nu este căsătorită legal cu Marian Căluş, cel săltat de forţele de ordine duminică şi dus la audieri.

Tânăra pirandă ţine în braţe un copil. Să tot aibă aproape un an. Pe lângă ea se joacă în praf alţi copii mai mari, cam de 4-5 ani. În inocenţa lor se vedea că nu ştiu nimic despre ce s-a întâmplat şi de ce tatăl lor a fost luat cu cătuşele la mâini de acasă. Murdari din cap până în picioare, zâmbesc oricui intră în curte.

„Am fost şi la muncă în Italia, am scos câteva mii de euro acolo. Nu am cerşit şi nu am furat. Vecinii sunt invidioşi pe noi şi d-aia zic că furăm“, mai zice Garofiţa Pantea, din pragul uşii, în timp ce îşi alăptează pruncul.

Peste drum de casa clanului Căluş stau rivalii din clanul Mustafa. Familia e mare. Jumătate din casele de pe stradă sunt numai ale lor. Chiar dacă sunt mulţi, sunt la fel de săraci ca şi ceilalţi. Casele vopsite în culorile curcubeului mai că stau să cadă. Între curţi, nu există vreun gard despărţitor. Trec de la unii la alţii ca pe maidan.

Ca să aibă ce pune pe masă, aceştia merg prin satele din judeţ în căutare de fier vechi, pe care îl vând apoi la preţuri de nimic. Mai au un sprijin în alocaţiile copiilor, care nu sar de 50-100 de lei pe lună. Paraschiva Mustafa stă în faţa casei şi boceşte. Cu lacrimile înnodate în barbă, strigă cât o ţin puterile: „Ne-au bătut de pomană. N-am ce pune pe masă nici eu, nici fraţii mei. Noroc cu fierul vechi, că altfel murim de foame“.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!