Criza financiară a lichidat centrele de fier vechi din Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din aproximativ 20 de unităţi care întreprindeau activităţi  de colectare a materialului feros anul trecut, acum au mai rămas doar trei astfel de centre de colectare

Dacă până acum doi ani se scoteau bani frumoşi din colectarea şi vânzarea fierului, cei mai mulţi dintre administratorii acestor societăţi au fost nevoiţi să pună lacătul pe uşă.  Cu puţinele economii pe care le-au mai avut, alţii şi-au schimbat domeniul de activitate. S-au orientat spre vulcanizări sau spălătorii auto.

Vânzări scăzute

Piaţa fierului vechi nu a scăpat nici ea de furia cu care criza financiară a lovit economia. Cei mai mulţi dintre patronii centrelor unde se colecta material feros din Slobozia au renunţat la această afacere, unul câte unul. Cei care se luptă, ce-i drept cu înverşunare, să reziste în faţa recesiunii fac faţă cu greu aceastei situaţii.

Vânzările au fost reduse la jumătate. Sunt săptămâni bune în care clienţii abia aduc câte un kilogram de fier la centrele care au mai rămas deschise în acest moment în Slobozia, trei la număr, din 18, câte erau anul trecut.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite