Slobozia: Cartoful românesc, mai scump decât portocala grecească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul cartofilor a explodat în această lună, ajungând chiar şi la 2,7 lei pe kilogram, în timp ce portocalele costă şi 2,3 lei. Slobozenii se gândesc deja la reţete culinare care să aibă la bază portocala, mai ales că este mult mai gustoasă decât cartoful.

Inundaţiile de anul trecut au compromis aproape în totalitate culturile agricole din mai multe judeţe ale ţării. Producătorii din Bărăgan au fost ocoliţi de furia naturii, dar nu şi de explozia preţurilor. În Bărăgan, portocalele sunt mai ieftine decât cartofii.

Cartofi de import
Dacă în Piaţa Agroalimentară cartofii au preţuri cuprinse între 2,2 lei şi 2,5 lei, la magazinele de cartier, în supermaketuri sau la aprozare, aceştia se vând cu preţuri între 2,3 lei şi 2,7 lei, în funcţie de sortiment.

Comercianţii spun că de vină sunt ploile şi inundaţiile care au distrus culturile de cartofi. „Suntem nevoiţi să vindem cartofi din import pentru că la noi nu s-au făcut anul trecut. Noi nu scoatem nici 20 de bani pe kilogram“, spune Aurelia Vasile (52 de ani).

Oamenii s-au speriat de creşterea accelerată a preţului şi speră ca acesta să fie punctul maxim. „Este normal să fie scumpi, atâta vreme cât se cer. O să ne apucăm să mâncăm portocale. Trebuie să inventăm reţete culinare pe bază de fructe, pentru că sunt mai ieftine“, spune Ştefana Muşat (63 de ani), din Bucu.
Şi Victor Enache crede că lipsa legumelor de provenienţă românească a mărit preţul pe piaţă. „Sunt convins că importurile sunt de vină, însă sper că acesta este cel mai mare preţ, pentru că, dacă mai creşte, vom ajunge să mâncăm portocale la fiecare masă“, spune Victor.
Citiți mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite