Slobozia: CFR, o bombă cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii din sistemul feroviar nu mai sunt dispuşi la concesii foto: Mihai Iosif
Angajaţii din sistemul feroviar nu mai sunt dispuşi la concesii foto: Mihai Iosif

Disponibilizările şi reducerile salariale în domeniul feroviar gândite de Executiv pun pe jar sindicaliştii din sistem. Sindicaliștii din domeniul feroviar ialomițean pregătesc ample acţiuni de protest dacă Executivul decide disponibilizarea personalului sau reduceri salariale.

În acest moment, în Ialomița există aproximativ 400 de angajați în sistemul feroviar, comasați în sectoarele CFR Marfă, Călători și Mișcare Comercială. Situația lor este una incertă, în condițiile în care veștile care vin din partea conducerii CFR sau a Ministerului Transporturilor nu sunt deloc îmbucurătoare. Liderii sindicali afirmă că, dacă Executivul va trece la disponibilizări de personal sau reduceri salariale, acesta va fi începutul falimentului pentru Căile Ferate din România.

Fără alte concesii

Deși au fost de acord cu renunțarea la unele drepturi salariale și în condițiile în care numai în acest an au fost disponibilizați peste 8.000 de salariați, la nivel național, sindicaliștii nu mai acceptă, sub nicio formă, un alt val de concedieri. „Nu putem să aprobăm acest plan de măsuri. În condițiile în care disponibilizările anterioare nu au adus acea stabilitate așteptată, ba, dimpotrivă, acum suntem hotărâți să nu mai facem nicio concesie în acest sens. În plus de asta, un alt val de disponibilizări ar duce iremediabil la falimentul Căilor Ferate“, spune Gheorghe Şoldan, liderul Confederației Meridian CFR, filiala Ialomița. Printre măsurile pe care sindicaliștii feroviari ialomițeni sunt pregătiți să le pună în practică, în cazul disponibilizrilor, se numără încetarea lucrului pe o perioadă determinată și ieșirea în stradă.

Infrastructură precară

O altă problemă stringentă, pe care sindicaliștii CFR o pun pe tapet, o reprezintă lipsa finanțării sistemului, fapt care a condus, spun ei, la o infrastructură feroviară precară. „Avem în acest moment, în Ialomița, zeci de semnale CFR care nu funcționează pentru că becurile sunt arse, iar noi nu avem bani să cumpăram altele. Și încă ceva, înainte de Revoluție făceam probe pe calea ferată, în Ialomița, cu o locomotivă care rula cu 150 - 200 de kilometri la oră. În acest moment, abia atingem 45 de kilometri pe oră, pentru că infrastructura nu ne mai permite. Nu s-a mai investit nimic în infrastructură. Să circuli pe unele zone nu mai prezintă siguranță“, spune liderul feroviarilor, Gheorghe Şoldan.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite