Bikerii din Slobozia vor piste pentru biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria ia în calcul ca de anul viitor să înceapă amenajarea unei piste pentru biciclişti în afara oraşului. Pistele pentru biciclete lipsesc din Slobozia. Bikerii au trimis numeroase solicitări de amenajare a unor piste pe adresa primăriei. De fiecare dată, răspunsul primit a fost negativ.

Cu sau fără dungi?

„Suntem cu toţii biciclişti înrăiţi. Pentru noi, bicicleta e mai mult decât o pasiune. Uneori, e chiar o obsesie. Este un mod de viaţă ecologic, este sănătate, sport. Pistele sunt absolut necesare“, este de părere Mihai Sandu.

El este susţinut şi de Caty Costache (21 de ani): „Nu ne mai rămân nici măcar parcurile, pentru că sunt pline de copii şi de câini. Am găsit, la un moment dat, o femeie peste pod, la iarbă verde, care îşi plimba câinele şi a început să se plângă că nici acolo nu mai are loc de noi. Noi unde să ne mai ducem cu bicicletele?!“, se întreabă Caty.

Bikerii ar accepta, pentru început, şi calea de mijloc, pistele de trotuar, numai să vadă că lucrurile se mişcă în direcţia potrivită. „Dacă nu se pot face piste, să se facă măcar din alea trasate cu vopsea pe trotuar, ca la Bucureşti şi în alte oraşe. Dar să se respecte!“, susţine Alin (24 de ani).
 
„Oamenii merg haotic”

„Câteodată, mai lovim oamenii, evident fără să vrem. Uneori, chiar nu avem cum să evităm. Când o să te sui pe bicicletă, o să vezi că lumea merge haotic! Atunci, când treci uşor pe lângă ei, nu se observă, dar atunci când eşti pe bicicletă şi ai o anumită viteză vezi că omul merge drept şi, la un moment dat, aparent fără vreun motiv, o ia ori la dreapta, ori la stânga. Fără nici o logică!“, spune Andrei Lescae (25 de ani).

Şoferii nu sunt nici ei trecuţi cu vederea, dimpotrivă! Lipsa de respect, spun bikerii, îi caracterizează, însă, pe cei mai mulţi dintre aceştia.
„Am avut atâtea şi atâtea probleme cu şoferii. Să dea peste noi, nu altceva! Nici motocicliştii, nici bicicliştii nu sunt respectaţi. Ce nu e maşină nu contează! E foarte aiurea, pentru că, în momentul când pleci de acasă, vrei să te mai şi întorci, ori aşa...“, e de părere Alex Roman (25 de ani).
 
Pistă lată de doi metri

Inventivi, ca de obicei, bikerii au şi soluţia perfectă: o eventuală pistă ar trebui să aibă o lăţime de minim doi metri, pentru rulajul roţii şi spaţiu de siguranţă, astfel încât să existe un minim de confort şi protecţie în timpul deplasării. Singura soluţie pe care nu o au bikerii este o eventuală sursă de finanţare pentru amenajarea unor astfel de piste.

Fără piste în oraş

Municipalitatea susţine că un asemenea proiect ar putea fi demarat doar în afara oraşului Slobozia.
„Din păcate, nu putem să facem piste pentru biciclete pe străzile din oraş. În cele mai multe zone, trotuarele sunt foarte înguste şi nu ne putem permite un astfel de proiect. Sunt, într-adevăr, şi porţiuni unde trotuarele sunt mai late şi ar permite amenajarea unor astfel de piste, dar acestea nu depăşesc 50 de metri. Pentru o distanţă aşa de mică, nu are nici un rost“, a declarat Valentin Băcanu, viceprimarul municipiului Slobozia.

Mai multe amănunte în ediţia de astăzi „Adevărul de Seară“!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite