Slobozia: Amelia Dincă - Omul care dă artei un nou sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este critic de artă şi a reuşit să organizeze până în prezent peste 55 de expoziţii de pictură şi sculptură. Scopul său este acela de a îi apropia cât mai mult pe oameni de tot ceea ce este frumos.

Pasiunea pentru artă a Ameliei Dincă a început din ciclul primar. Deşi a urmat un liceu cu profil real, studiile superioare au avut directă legătură cu arta. „Am urmat cursurile Academiei de Artă din Bucureşti, specializarea Istoria şi Teoria Artei“, spune Amelia Dincă.

Organizatoare de expoziţii

După terminarea studiilor, pasiunea pentru frumos a făcut-o să de dedice artei în totalitate. Aşa că a început să organizeze expoziţii. A realizat până în  prezent peste 55 de astfel de evenimente. Operele pe care le-a adus în faţa publicului au fost realizate numai de pictori şi sculptori ialomiţeni.

„Oamenii nu ştiu foarte multe despre artiştii plastici din zona Bărăganului, aşa că am hotărât să îi fac să cunoască mai multe despre ei“, adaugă Amelia Dincă.

Evenimentele care care au stârnit interesul iubitorilor de artă au fost două  expoziţii dedicate sculptorului ialomiţean George Teodorescu şi gravorului Mircia Dumitrescu. „Am vrut să le arăt tuturor creaţiile acestor doi oameni. Primul, pentru că este ialomiţean, iar cel de al doilea pentru că este geniul gravurii româneşti“, spune Amelia.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite