Slobozia: Amara, campioana judeţului la obţinut bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii zece ani, perla staţiunilor balneare din sud-estul României a atras fonduri europene de peste 15 milioane de euro. Banii europeni au fost îndreptaţi către infrastructură, reţea de gaze, apă potabilă, canalizare sau reabilitarea parcului dendrologic balnear, cel mai mare din sud-estul României.

În mai puțin de un deceniu, orașul Amara a trecut de la statutul de comunitate rurală la cea urbană, atât pe hârtie, dar și din punct de vedere al utilităților disponibile. A fost nevoie doar de realizarea unui proiect bine documentat și primii bani europeni și-au făcut apariția în stațiunea balneară.

Punct ochit, punct lovit
„Cred că prin 2002 am realizat primul proiect europen. Se referea la realizarea unei rețele de apă potabilă, canalizare și gaze naturale, în valoare de peste trei milioane de euro. A fost primul pas făcut pe noul drum al modernizării“, spune Victor Moraru, primarul orașului Amara.

Încurajați de reușita acestui prim proiect, edilii locali au început să pună pe hârtie idei viabile, care să le aducă finanțări europene. În perioada 2006-2010 orașul Amara a primit undă verde pentru patru proiecte, în valoare de peste 10 milioane de euro.

„Am reușit să aducem bani pentru gestionarea deșeurilor, pentru reabilitarea străzilor, a parcului balnear și realizarea unei stații de tratare a apei potabile, din sursă proprie. A fost o muncă titanică, care ne-a oferit satisfacții pe măsură“, spune Victor Moraru.

Deși face parte dintr-un alt partid decât cel al ministrului Turismului, Elena Udrea, primarul orașului Amara spune că întotdeauna a găsit înțelegere la Minister.
Dezvoltare spectaculoasă
„Eu, spre deosebire de alți colegi de-ai mei nu au frecat clanțele ușilor de Consiliul Județean pentru niscaiva bănuți. Eu am realizat proiecte bine documentate care au fost aprobate de Ministerul Turismului, chiar dacă nu făceam parte din aceeși barcă politică“, spune edilul orașului Amara.

Transformarea stațiunii Amara într-un adevărat oraș european a avut efecte imediate și din punct de vedere economic și demografic, foarte mulți ialomițeni achiziționând terenuri în zonă, unde și-au construit case.
Citiți mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

image
image
image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite